WowNews logo WOWnews
Stories
EXCLUSIV! Manuela a venit din Marea Britanie să-și vadă familia și acum le dă o mână de ajutor refugiaților din Ucraina: „Trebuie să te gândești cum te-ai simți tu în locul lor”

Actualitate

EXCLUSIV! Manuela a venit din Marea Britanie să-și vadă familia și acum le dă o mână de ajutor refugiaților din Ucraina: „Trebuie să te gândești cum te-ai simți tu în locul lor”

Manuela, o româncă stabilită în Londra, a vorbit cu jurnaliștii WOWbiz în prima zi de voluntariat în adăpostul de refugiați ucraineni din Gara de Nord.

S-a întors în țară, din Londra, ca să-și ajute familia și, când a văzut situația tragică a oamenilor care au părăsit de frică Ucraina, a decis să îmbrace vesta de voluntar și să se dedice adăpostului din Gara de Nord.

Manuela, româncă stabilită în Londra: „Cei care sunt aici de 2, 3, 4 zile nu mai fac față.”

Cu un entuziasm molipsitor și cu dorința de a face bine, Manuela ne-a mărturisit că n-a putut sta deoparte când a devenit conștientă de consecințele războiului din Ucraina.

Totul a pornit de la un anunț online care invita lumea să le dea o mână de ajutor voluntarilor din Gara de Nord, care se simt, uneori, depășiți de fluxul mare de refugiați.

Citeste si: Lucia riscă eliminarea din „Casa iubirii”! Aflați ce se va întâmpla în ediția de duminică, 2 noiembrie, de la orele 16:00 și 19:00, la Kanal D- kanald.ro

„Am venit în România din Marea Britanie cu treburi personale.

M-am întors în țară pentru niște probleme de familie. Am găsit pe Facebook un anunț care spunea că sunt necesari voluntari la Gara de Nord și m-am prezentat aici ca voluntar.  Sper să vină mai mulți pentru că este mare nevoie, iar cei care sunt aici de 2, 3, 4 zile sunt extrem de obosiți și chiar nu mai fac față. Aceasta a fost prima zi pentru mine. Ceilalți colegi vin chiar și de la 5. Stau până la 7, 9 seara, după care merg la serviciu sau vin de la serviciu, de la școală.
E un stres emoțional, pentru că te încarci emotional, este și un stres fizic, iar pentru cei care și traduc, stresul este de 3 ori mai mare”
, le-a mărturisit Manuela jurnaliștilor WOWbiz.

Citeste si: EXCLUSIV! Lyubov a rămas marcată pe viață de sunetul bombardamentelor din Nikolaev: „Am vrut să-mi salvez copiii și am luat decizia de a pleca!”

Manuela: „Românii au strâns ajutoare și în Londra.”

Deși este doar temporar în România, Manuela vrea să facă tot posibilul ca ucrainenii care trec granița să se simtă în siguranță odată ajunși aici. Ține legătura și cu comunitatea de români din Londra, care s-a organizat să le ofere un sprijin inclusiv ucrainenilor care nu au putut scăpa din marile orașe în timp util.

„În Londra există comunități de români care au strâns ajutoare și au trimis ajutoare. În general lumea de acolo s-a mobilizat să strângă ajutoare pentru graniță și dincolo, în Ucraina”

, le-a spus Manuela jurnaliștilor WOWbiz.

Citeste si: Mesajul de susținere venit din partea Adrianei Ochișanu, pentru fiul său, Cristian Botgros! Cum îl apără artista, în fața acuzațiilor venite din partea familiei Cuciuc? "Sunt alături de tine cu toată ființa mea!"- kfetele.ro

Citeste si: CE A IEȘIT LA IVEALĂ despre bărbatul de 72 de ani care și-a ucis soția și apoi și-a luat propria viață: "Vă spun sincer că am amuțit, mai ales că știam că...". Gestul fatal care a declanșat tragedia din Bacău- radioimpuls.ro

Manuela a simțit durerea ucrainenilor din prima zi de voluntariat în Gara de Nord. Spune că oricine at fi putut fi în situația lor, dacă lucrurile ar fi stat altfel, și că omenia este singura care poate vindeca rănile războiului cu adevărat.

„Sunt mame cu copii, sunt oameni care fug de război, de bombe, de teamă, de stres…de tot ce-i mai rău! Cred că trebuie să ai empatie și trebuie să te gândești cum te-ai simți tu în locul lor. Presupun că ai vrea să fii și tu ajutat!”, a adăugat Manuela.