WowNews logo WOWnews
Stories
Experiența care l-a făcut pe Mihai Bobonete să sară din pat, în miez de noapte! A apelat chiar și la ajutorul poliției. Se afla acasă când s-a întâmplat totul: „Ceva oribil”

Vedete

Experiența care l-a făcut pe Mihai Bobonete să sară din pat, în miez de noapte! A apelat chiar și la ajutorul poliției. Se afla acasă când s-a întâmplat totul: „Ceva oribil”

Mihai Bobonete a avut parte de o experiență neplăcută, chiar după miezul nopții. Despre ce este vorba?!

Mihai Bobonete este iubit și îndrăgit de mulți români, iar de când a apărut pentru prima dată în lumina reflectoarelor, vedeta a reușit să adune de partea sa o mulțime de fani, care îi stau alături la orice pas, indiferent de situație. Așa se face că, și pe rețelele de socializare, actorul are o mulțime de urmăritori, în fața cărora nu a ezitat să-și spună of-ul recent, povestindu-le cu exactitate experiența pe care a trăit-o după miezul nopții.

În apropiere de locuința lui, mai precis în zona Băneasa, a fost organizat un festival, care se pare că a ”terorizat” locuitorii. Muzica a fost la maxim până dimineața, ceea ce i-a făcut pe localnici să nu poată dormi, acesta fiind și cazul lui Bobonete.

Citeste si: Alina Laufer a născut! Mesajul postat de soțul ei în mediul online: “Tati te iubește mai mult decât poate spune în cuvinte.”- kfetele.ro

Citește și: Experiența trăită de Mihai Bobonete într-o benzinărie: "E păcat de tatăl dumneavoastră, că se răsucește în mormânt". Nu i-a venit să creadă ce i-a spus o femeie

Ba mai mult, deranjat de întreaga situație, actorul a apelat chiar și la ajutorul oamenilor legii, însă fără rezultat.

”Cam câte kilograme de stupefiante s-au consumat în noaptea asta la Federația Română de Tir, dacă la ora asta 4:27 încă bubuie pădurea Băneasa de la bas și de la ceva muzică tehno psihedelică?! La 4:30 m-a întrebat copilul unde putem merge să dormim că nu mai poate așa.

E ceva oribil și nu sunt genul de bătrân care nu înțelege genul ăsta de manifestație, dar la 4:31 să-mi sară geamurile de la dormitor…  Poliția orașului Voluntari m-a sunat acum să-mi spună că au sancționat organizatorii festivalului pentru că au primit zeci de sesizări… m-au rupt, vă dați seama? Adică i-au nenorocit pe ăia și ne-au ajutat pe noi cetățenii cu mega siguranță și încredere.  Faceți bă nene ceva concret și opriți sărăcia asta de zgomot!!! 
Aloooo, Poliția!!!  Ce c@#$t de situație de doi bani… Ce jeguri .  Federația Română de Tir organizează festival Tehno?!? Ca să știți ce se face aici…  Sunt incoerent și nu știu cum să vă descriu mai bine situația, dar credeți-mă că nu am închis un ochi până acum, la 4:38, și nu mai știu ce să le explic copiilor. 4:42:  Poliția Sector 1… Help!!! Update 4:57 spre 5:00 – e din ce în ce mai tare și bagă și ceva efecte Star Wars… acum e deja pe boabe treaba.
Vă jur că se consumă ceva grav acolo. Nu mai e nici dracu‘ acolo, au plecat înspumați la gură și unii au rămas prin pădure pi$#^& pe ei și rupți în creier, dar organizatorul vrea să facă istorie ca na(...) 5:01 este ceva Iad și acum pune cu strigături mișto!!!”, 
a transmis Mihai Bobonete, pe pagina personală de Facebook.

Cum a ajuns, de fapt, Mihai Bobonete să-și descopere pasiunea pentru actorie

În urmă cu ceva timp, Mihai Bobonete a vorbit fără rețineri despre cum a ajuns, de fapt, să descopere pasiunea pentru actorie.

Totul se întâmpla pe vremea când era student în anul IV la Electrotehnică, atunci când la îndemnul lui Octavian Strunilă vedeta a renunțat la facultate și a aplicat la actorie.

Citește și: Mihai Bobonete, furios pe Clotilde Armand. Ce i-a transmis actorul primarului Sectorului 1: ,,Ca să nu ne mai rățoim la copilași dimineața când nici nu sunt dezmeticiți”

Citeste si: Veronica și Lucia, scandal fără precedent în „Casa iubirii”. De ce s-a stricat prietenia celor două: „Ești mincinoasă”- kanald.ro

Citeste si: Bărbatul care a supraviețuit 3 ani cu un glonț înfipt în inimă i-a lăsat pe cardiologi fără cuvinte: "Acum l-am îndepărtat". Chirurgii au înghețat când au văzut radiografia. Încă nu își pot explica "cum a fost POSIBIL?"- radioimpuls.ro

Bobonete s-a pregătit la momentul acela cu Octavian Strunilă și a intrat chiar din prima încercare la facultatea dorită.

„Singurul om care m-a îndemnat a fost Octavian Strunilă, care este și nașul meu. Iar lui i-a venit ideea asta nebunească atunci când eram la Costinești. Băusem toată noaptea și dimineața a zis: „Nu vrei să te faci actor?”. Eram deja anul al patrulea la Electrotehnică, la Craiova și am renunțat și am venit la București brusc. A fost o decizie de moment. M-am pregătit pentru admitere cu Strunilă, el m-a învățat bine monologuri, o poezie, două și cam aia a fost. Am intrat din prima, da”, dezvăluit Mihai Bobonete, în urmă cu ceva vreme.

Mihai Bobonete

[Sursa foto: Captură YouTube]