kanald.ro
Vedete
Fiica de 9 ani a interlopului Costel Corduneanu face senzație în lumea gimnasticii! Micuța Elisa e revelația anului: a obținut 3 medalii de aur la nici 12 luni după ce s-a apucat de sport! EXCLUSIV
Fiica celebrului interlop Costel Corduneanu face senzație în lumea gimnasticii. Micuța de 9 ani este văzută ca o adevărată revelație a acestui sport.
Elisabeta Corduneanu sau Elisa, cum o alintă familia și prietenii, are 9 ani și este elevă la Școala ”Gh Mârzescu” din Iași. De un an, ea s-a apucat de gimnastică ritmică iar în urmă cu câteva luni au început deja să vină medaliile.
Fiica lui Costel Corduneanu, vedetă și în presa locală
Elisa este fiica mijlocie a lui Costel Corduneanu și a iubitei lui, Grațiela Cercel. Puștoaica a reușit o serie de rezultate formidabile, în contextul în care practică de puțin timp acest sport. De exemplu, de la Cupa Ghimbav, concurs național care a avut loc la Brașov, s-a întors cu trei medalii de aur, la cerc, panglică și individual compus, la grupa de junioare III.
Tot în acest an, ea a participat și la o competiție internațională, Cupa ”Irina Deleanu”, care s-a desfășurat la București, de unde a revenit acasă cu o medalie de argint la panglică. ”Mai mare cu un an, Elisa, cum îi spun apropiații, s-a claat a doua la panglică. Când are vreme se joacă cu frații ei. Gimnastica o atrage mult, dar școala se află pe primul plan”, a scris ziarulevenimentul.ro, la puțin timp după aflarea rezultatelor. Elisabeta Corduneanu este legitimată în prezent la Clubul Sportiv Școlar Unirea Iași.
Costel Corduneanu a reprezentat România de două ori la Jocurile Olimpice
Constantin Corduneanu (sau Costel Corduneanu, așa cum este cunoscut) are 51 de ani și este un fost sportiv de performanță care a reprezentat România de două ori la Jocurile Olimpice, de la Barcelona și Atlanta. El a fost campion mondial la cadeți și vicecampion european la lupte libere. În 2002, Corduneanu s-a retras din activitatea sportivă iar un an mai târziu și-a început activitatea infracțională, devenind liderul unei grupări mafiote care acționa în 34 de state, conform procurorilor.
Cu toate aceastea, Costel Corduneanu nu s-a considerat niciodată interlop ci sportiv. „Eu nu sunt interlop, nu am clan sau ce se mai spune. Eu sunt un fost sportiv, un campion care a reprezentat România în toată lumea. Am fost fratele mai mare, am avut grijă de familia mea și i-am învățat ce am considerat eu că este bine. Fiecare dintre frații mei au făcut pe urmă ce au considerat ei. Eu nu pot răspunde pentru faptele lor”, a declarat Costel Corduneanu în presa locală.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro