
kanald.ro
Vedete
Mihai Budeanu este internat la secția ATI a spitalului din Medgidia.
Mihai Budeanu de la 3 Sud Est a fost infectat cu noul coronavirus și este internat la secția ATI a spitalului din Medgidia. Fiica unei asistente care îl îngrijește pe cântărețul de la 3 Sud Est a publicat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare.
Mihai Budeanu de la 3 Sud Est a fost infectat cu virusul COVID și este internat la secția ATI a spitalului din Medgidia. Un mesaj emoționant a apărut pe rețelele de socializare din partea fiicei unei asistente care îl îngrijește pe artist.
“Știu că mama a avut grijă de colegul vostru și încă are. Sănătate multă și recuperare rapidă”, a scris Lorena Neculai pe Facebook.
Citeste si: Noi detalii despre starea de sănătate a lui Mihai Budeanu! Ce mesaj au transmis colegii lui de la 3 Sud Est
Mihai Budeanu, în vârstă de 44 de ani, a primit tratamentul cu plasmă de la donatori vindecaţi de COVID. Acesta se află în continuare la secția de terapie intensivă a Spitalului Județean Medgidia.
“Este mai bine Mihai. Medicii i-au băgat plasmă, pentru că a fost destul de grav. Avea nevoie de acest tratament. I s-a administrat la timp. Suntem îngrijorați cu toții. Sperăm ca totul să mergă bine pentru el”, a declarat Viorel Șipoș pentru playtech.ro.
Colegii de trupă au confirmat că Mihai este infectat cu noul coronavirus și este internat în secția ATI a Spitalului Municipal Medgidia.
”Da, este adevarat. Colegul nostru Mihai este infectat cu Covid 19 și este internat în secția de terapie intensivă a Spitalului Municipal Medgidia. I se administrează plasmă și tratament de specialitate.Să sperăm că starea lui se va îmbunătăți cât mai repede. Nu este de joacă cu acest virus! Aveți grijă de voi și de cei din jurul vostru respectând regulile de protecție”, au transmis colegii de trupă ai artistului, potrivit replicaonline.ro.