
kanald.ro
Actualitate
Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a declarat, miercuri seara, la B1 TV, că o creştere cu 10% a pensiilor ar putea fi posibilă dacă Guvernul creşte investiţiile. O majorare cu 40% ar face ca bugetul „să explodeze”, a precizat Cîţu.
Florin Cîțu a anunțat că pensiile pot crește cu 10% în acest an, chiar dacă efortul financiar va fi mare. În contextul pandemiei, ministrul Finanțelor susține că o majorare de 40% a pensiilor nu este sustenabilă pentru bugetul României, informează News.ro.
„În primul rând, creşterea pensiilor, aşa cum a fost ea trecută prin Parlament, nu avea nici o sursă de finanţare.(...) Nu are nicio legătură cu creşterea economică. Chiar şi dacă am fi avut creştere economică de 4%, tot ar fi fost o bombă pentru stabilitatea economică.(...) Astăzi, în România, avem problema cu această criză care continuă. Poate mâine oamenii iar trebuie să intre în şomaj tehnic. Am plătit anul acesta 4 miliarde de lei doar pentru şomaj tehnic.
În cazul în care ar exista o decizie politică de majorare a pensiilor cu 40%, Florin Cîţu spune că „ din acel moment, România o să fie închisă pe pieţele internaţionale, nu o să mai putem finanţa nimic(...), bugetul va exploda ”.
Citeste si: Nelu Tătaru: ”Am început pandemia cu o lipsă de echipamente”
Citeste si: Raed Arafat: ”În ultimele 14 zile am crescut cu vreo 30 şi ceva la sută”
„Acest 10% este ceea ce eu spun că putem face în contextul în care creştem investiţiile(...) O să mai dau o cifră: acest 10% anul viitor înseamnă un punct procentual la cheltuieli. Doar acest 10% la cheltuieli publice e un punct procentual.
Ministrul Finanțelor spune că Executivul nu ia decizii populiste. În schimb, Cîțu susține că Guvernul vrea să crească investițiile pentru a putea plăti pensiile și ajutoarele sociale în viitor.
” Noi nu facem lucruri populiste, noi am spus că facem o schimbare de paradigmă. Nu putem să discutăm despre pensii fără să discutăm despre investiţii sau despre alte cheltuieli, care sunt în buget. Astăzi, în România, avem problema cu această criză care continuă. Poate mâine oamenii iar trebuie să intre în şomaj tehnic. Am plătit anul acesta 4 miliarde de lei doar pentru şomaj tehnic. Nu putem să separăm, să spunem că avem aici o categorie spre care trebuie să ne uităm toţi pentru că există această lege, dar să scoatem din discuţie faptul că trecem prin cea mai mare criză economică din ultima sută de ani. Trebuie să avem alte priorităţi acum şi de aceea venim şi spunem <Da, creştem pensiile>, chiar dacă vă spun toate discuţiile pe care le am cu instituţii internaţionale, cu oameni raţionali, cu toţii spun că este greu sau imposibil să facem acest lucru astăzi, când sunt oameni care poate nu îşi găsesc locuri de muncă, şomajul explodează în Europa, economiile sunt la pământ şi totuşi facem acest efort. În acelaşi timp, mai facem ceva: creştem investiţiile, pentru că este pariul nostru, că dacă vom creşte aceste investiţii vom putea să plătim şi pensii, şi ajutoare sociale şi alte investiţii în viitor, pentru că economia o să crească. În acelaşi timp, continuăm reforma în administraţia publică ”, a mai afirmat ministrul Finanțelor.