
kanald.ro
Vedete
Ramona, fiica dintr-o relație anterioară a lui Ioniță, dezvăluiri incredibile despre Fulgy. Ce i-ar fi scris pe rețelele de socializare.
Fulgy nu se oprește din a amenința personalități publice sau membrii ai familiei. Fiul Clejanilor a început să fie violent verbal și cu sora lui vitregă, Ramona. Tânăra spune că fiul Vioricăi și al lui Ioniță i-a scris un mesaj de amenințare prin intermediul rețelelor de socializare!
Ramona este fiica lui Ioniță de la Clejani, care a rezultat dintr-o relație anterioară a artistului.
„Am fost amenințată pe Facebook că îmi omoară copiii, nu știu exact de cine, era contul de Facebook al fratelului meu vitreg, Fulgy. Așa că doresc să fac o sesizare. În cazul în care se întâmplă ceva rău vreau să știți de mine și de familia mea. Voi merge și la Poliție.
Amenințările au fost făcute de pe contul fratelui meu vitreg. Sper totuși să fie vorba de marketing și să nu fie reală amenințarea, mă tem pentru viața copiilor mei. Nu vreau să fac plângere pe numele lui, vreau doar să fac o sesizare la Poliție, nu știu dacă a fost el, nu vreau să vorbesc acum aiurea.
Cei doi artiști au dezvăluit în urmă cu câteva zile că motivul pentru care fiul lor se comportă astfel este pentru că imită strategiile de promovare ale artiștilor de peste hotare.
„Oamenii fac lucrurile astea în continuare în America. El a început să urmeze această strategie de marketing și a și funcționat. A făcut o emisiune online, n-a interesat pe nimeni.
Uite toată lumea vorbește acum despre el. Eu nu am fost de acord cu această strategie. I-am zis: măi, strategia asta merge până la un punct. Noi suntem în România, tu nu ești Snoop Dogg”, a declarat Ioniță de la Clejani.