WowNews logo WOWnews
Stories
Gabriela Firea, Ucraina, copii refugiați, Primero, aplicație refugiați, copii ucraineni
Gabriela Firea, despre lansarea aplicației care înregistrează copiii ucraineni ajunși pe teritoriul României: „E suficient să privim cifrele”

Actualitate

Gabriela Firea, despre lansarea aplicației care înregistrează copiii ucraineni ajunși pe teritoriul României: „E suficient să privim cifrele”

Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, a anunțat lansarea aplicației Primero, prin care toți copiii ucraineni ajunși pe teritoriul României vor fi înregistrați și monitorizați.

Aplicația Primero a fost lansată pe 1 august și se va ocupa de înregistrarea și monitorizarea copiilor, indiferent dacă aceștia sunt sau nu însoțiți de părinți. Prin intermediul acestei aplicații vor fi centralizate informațiile despre locurile de cazare, precum și comunitățile în care vor sta familiile cu copii ucraineni sau copii ucraineni însoțiți de alte persoane adulte.

„Ca să ne facem o imagine clară asupra crizei refugiaților, e suficient să privim cifrele: peste 1,6 milioane de cetățeni ucraineni au intrat în România de la sfârșitul lunii februarie, iar printre ei au fost în jur de 368.000

de copii însoțiți de familiile lor, de alte persoane sau singuri. Dintre acești copii, în continuare sunt la noi în țară aproape 37.000. De asemenea, în sistemul de protecție specială de la noi sunt circa 220 de copii ucraineni”
, a declarat Gabriela Firea.

Citeste si: Cine și-a făcut apariția la înmormântarea mamei Adrianei Bahmuțeanu! Toți cei prezenți sunt în stare de șoc- kfetele.ro

Citeste si: A părăsit Ucraina din cauza războiului și ajută oamenii să se vindece din România. Incredibila poveste a unei terapeute din Kiev| EXCLUSIV

Printre beneficiile aplicației se enumeră și faptul că aceasta permite accesul la servicii esențiale de protecție a copilului, inclusiv servicii de monitorizare şi reunificare a familiei. Fiind o perioadă traumatizantă pentru copii, aceștia au nevoie de ajutor.

„Am căutat permanent soluții să le fim de ajutor acestor oameni încercați. Unii dintre cei ajunși în România, aveau doar hainele de pe ei și copiii de mână pentru că au plecat văzând cu ochii și au lăsat totul în urmă”, a mai declarat Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea.

Platforma va fi gestionată de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție și va funcționa la nivel național cu sprijinul UNICEF România. Identificarea și înregistrarea copiilor va fi realizată la nivelul Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului și Fundația SERA România.

Războiul din Ucraina

Rusia a declanșat invazia armată a Ucrainei pe 24 februarie, iar ceea ce se credea a fi o agresiune pentru capturarea definitivă a regiunilor Donețk și Lugansk din estul țării s-a transformat într-un război.

Rusia a atacat atât infrastructura militară a Ucrainei, cât și zone civile din orașe.