
kanald.ro
Vedete
Deea Maxer s-a emoționat foarte tare în emisiunea lui Teo Trandafir și a izbucnit în lacrimi în fața prezentatoarei.
Deea Maxer și-a schimbat total viața după ce a hotărât să divorțeze de Dinu Maxer. Cei doi au fost împreună timp de 18 ani, iar din iubirea lor au rezultat doi copii, Andreas și Maysa Maria. Vedeta a fost foarte criticată din cauza faptului că și-a făcut un nou iubit, la puțin timp după separarea de Dinu, iar astăzi Deea nu a mai rezistat și a izbucnit în lacrimi în emisiunea prezentată de Teo Trandafir.
Deea Maxer a fost invitată în cadrul ediției de astăzi a emisiunii „Teo Show”, moderată de Teo Trandafir.
Fosta soție a lui Dinu Maxer a izbucnit în lacrimi imediat după ce Teo Trandafir a întrebat-o cum se simte. Vedeta a mărturisit, găsindu-și cu greu cuvintele, că este foarte fericită, dar a fost copleșită de emoții deoarece a revăzut-o pe prezentatoarea emisiunii după mult timp.
De asemenea, Deea a povestit că și-a amintit de un moment foarte emoționant dintre Teo Trandafir și fiica sa, care a avut loc cu ceva timp în urmă, în cadrul emisiunii.Deea Maxer: „Sunt foarte emoționată, de parca te-aș vedea pentru prima dată, nu știu de ce.”
Teo Trandafir: „Cum ești tu acum?”
Deea Maxer: „Sunt liniștită, fericită, sunt foarte emoționată, nu știu de ce (n. red are ochii în lacrimi).”
Teo Trandafir: „De ce îți vine să plângi?”
Deea Maxer: „În primul rând, în momentul în care te-am văzut mi-am amintit de momentul tău cu Maia (n. red fiica lui Teo Trandafir), de la ziua ta, pentru mine a fost un moment emoționant.
Deea Maxer a izbucnit în lacrimi la „Teo Show”
Frumoasa brunetă și-a revenit după divorțul de Dinu Maxer și iubește din nou. Deea formează un cuplu de câteva luni cu Robert Drilea și deja au planuri de viitor. Fosta soție a lui Dinu Maxer a vorbit despre actualul ei iubit și a dezvăluit că, atunci când s-au cunoscut, Robert nu știa că Deea este persoană publică. De asemenea, vedeta a făcut cunoștință cu familia iubitului său și este foarte încântată deoarece rudele bărbatului au primit-o cu brațele deschise.
„Robert nu știa că sunt persoană publică, nu cunoștea numele de Maxer. E ciudat pentru el, cât și pentru familia lui. Eu știu ce simte o mamă, știu ce simte mama când se scriu lucruri. I-am cunoscut și părinții, și bunicile, am fost la bunica la Piatra Neamț. Am cunoscut o familie extraordinară, le mulțumesc foarte mult că m-au primit cu brațele deschise”, a povestit Deea Maxer la „Teo Show”