
kanald.ro
Stiri
Cutremurul din Turcia a adus numeroase pagube financiare, iar aeroporturile din Gaziantep și Hatay au avut foarte mult de suferit!
În Turcia, după cutremurul care a îndoliat țara în dimineața zilei de luni, încă se numără pagubele, iar bilanțul morților și al răniților crește de la o zi la alta. Aeroporturile din zona puternic afectată au suferit și ele, o pisă din Hatay a fost distrusă, în timp ce la turnul de control din Gaziantep s-au înregistrat numeroase pagube.
Cutremurul devastator din Turcia și Siria a adus pagube inimaginabile. Mii de oameni au murit și zeci de mii de persoane au fost rănite.
Gaziantep, Hatay și Adana sunt unele dintre cele mai afectate orașe din partea de sud a Turciei.
Seismul din Turcia a fost devastator și a semănat panica și groază în rândul cetățenilor. Mii de oameni fără locuințe, iar numărul decedaților și al răniților continuă să crească. Totodată, pagube s-au înregistrat și în rândul instituțiilor.
Citește și: VIDEO Băiatul lui Ronaldinho a semnat cu Barcelona. Iată ce ştie să facă puştiul de 17 ani!
Drumurile din regiunea de sud a Turciei au fost distruse în urma cutremurului de luni. Șosele, autostrăzi și chiar piste de avion s-au crăpat de la un capăt la celălalt. Pe drumurile dintre localități s-au înregistrat numeroase alunecări de teren, iar astfel asfaltul s-a prăbușit în gol, lăsând căile de acces impracticabile.
Deplasarea oamenilor spre Adana a fost îngreunată de aceste drumuri blocate, dar și de aglomerație. În aeroportul din Hatay spre exemplu, o pista de aterizare și decolare s-a crăpat de la un capăt la celălalt, făcând imposibilă circulația avioanelor pe ea.
Pista aeroportului din Hayat
Nici turnul de control din Gaziantep nu a scăpat în fața cutremurelor de luni. Corpurile de iluminat și bucăți din tavan au căzut direct pe podea, în timp ce piesele de mobilier au fost răsturnate pe jos.
Corpurile de mobilier, extinctoarele și calculatoarele au căzut și ele în timpul seismului, lăsând în urmă una dintre imaginile dezastrului.
În Gaziantep, spitalele sunt pline, iar camerele de gardă medicii se luptă să le salveze viața celor care au fost scoși răniți de sub dărâmăturile.
Cele mai aglomerate sunt secțiile de ortopedie, dat fiind că multe dintre persoanele rănite au suferit leziuni la nivelul oaselor.Turnul de control din Gaziantep, după cutremur
Luni dimineața, în jurul orei 04.00, un seism de 7.8 grade pe Scara Richter a adus teroare în sudul Turciei, în special în provincia Kahramanmaraș și la granița cu Siria. Țara vecină nu a fost nici ea ocolită de nenorocire, seismul distrugând orașele din Siria aflate la granița cu Turcia.
Tot în cursul zilei de luni, în Turcia, la orele prânzului, a avut loc cel de-al doilea cutremur cu o magnitudine de 7.6 grade. Între ele, în zona sudică, s-au resimțit numeroase replici ale seismului major.
Bilanțul deceselor este în continuă dinamică, astfel că până miercuri seara, în Turcia și Siria erau peste 11.200 de decese.
În Turcia au fost salvați peste 50.000 de oameni, iar președintele Erdogan a anunțat un sprijin de 10.000 de lire turcești pentru fiecare familie afectată după cutremurele de luni.
Ai un pont WOW? Daca deții mai multe informații despre acest subiect ne poți scrie la adresa [email protected]!
Regiunile în care s-a produs cutremurul din Turcia și Siria