
kanald.ro
Vedete
Clanul Sportivilor a sărbătorit weekendul trecut până dimineața la botezul fiului liderului Mircea Nebunu.
Mircea Nebunu, șeful clanului Sportivilor din sectorul 4, a lăsat la o parte disensiunile și rivalitățile, în weekendul trecut, și a petrecut alături de familie și prieteni până dimineață, la botezul fiului său. Noah a venit pe lume la începutul lunii martie iar Mircea a dorit cu tot dinadinsul să organizeze cea mai tare petrecere din București pentru ”regele lui”. Așa s-a și întâmplat, sâmbătă fiind ziua cea mare în care amicii interlopului au asistat la un chef ca în vremurile bune de dinainte de pandemie.
Creștinarea micuțului a avut loc la o biserică din București, acolo unde nu mai puțin de patru preoți au ținut o slujbă de aproape o oră, acompaniați de un cor adus special pentru eveniment. După slujbă, toată lumea s-a mutat la un cort de evenimente în zona Mogoșoaia, acolo unde cei mai tari maneliști ai momentului au întreținut atmosfera.
Finii lui Mircea Nebunu, Florin Salam și Leo de la Kuweit, au făcut din nou un duet după mai bine de 3 ani de la momentul în care și-au încheiat colaborarea, cântându-i micuțului ”La mulți ani” în momentul în care a fost adus tortul. De asemenea, maneliștii Tzancă Uraganul, Sorinel Copilul de Aur și Nicolas au urcat și ei pe scenă. Nu în ultimul rând, Alex Velea a venit cu dansatorii și au făcut un show de aproximativ o oră pentru invitații lui Mircea Nebunu.
În ciuda aparențelor de băiat rău, Mircea Nebunu se consideră un tip extrem de legat de familie. El este căsătorit de câțiva ani buni cu frumoasa Andreea, alături de care mai are o fetiță care a ajuns deja la vârsta gimnaziului. Deși este un tip îndrăgostit de celebritate, Mircea Nebunu a ales să-și expună mai puțin familia, însă de data aceasta a făcut o excepție, fiind totuși vorba despre un eveniment ieșit din comun.
Citeste si: Lovitură grea pentru Clanul Sportivilor: Vali Nebunu și soția lui, condamnați la închisoare
Mircea Emil Băluș, poreclit ”Nebunu”, tocmai a fost condamnat la un an și o lună de închisoare cu executare de către o instanță din Arad, după ce a fost surprins circulând cu un permis ”de Ucraina” falsificat. Se pare că interlopul conducea automobilul de mulți ani cu acest permis și în realitate nu a condus niciodată în mod legal, pe străzile din România. Mircea nu a părut extrem de afectat de această veste, mai ales că nu a fost una definitivă: după ce a făcut apel, prin avocații săi, el a plecat la munte cu prietenii săi pentru a sărbătorii venirea pe lume a primului său copil.