
kanald.ro
Stiri
Detaliile șocante ale unui incendiu din Constața! Atenție, imagini cu un puternic impact emoțional!
A avut loc o adevărată tragedie în Constața! Un apartament dintr-un bloc a luat foc, iar incediul s-a extins imediat și a luat proporții. Ca să scape de flăcări, proprietara locuinței a ieșit pe geam, însă, din păcate, a alunecat și s-a izbit de pământ, sub ochii salvatorilor.
Încendiul a avut loc într-un bloc de pe Bulevardul Mamaia, chiar în apropiere de Spitalul Militar, în cursul zilei de astăzi, 16 februarie. Se pare că totul ar fi pornit de la un apartament de la etajul 6 al unui bloc cu 7 nivele, în care a izbucnit un incediu extrem de violent, cu flacără deschisă. In scurt timp, întreaga zonă a fost cuprinsă de un fum negru.
Trei autospeciale ale pompierilor, mai multe echipaje de salvare și polițiști au intervenit la fața locului. Pe imagini se vede cum femeia care locuia în apartamentul care a luat foc încearcă să se salveze și iese pe geamul locuinței, însă, din nefericire, aceasta aluncecă și se izbește violent de sol, chiar sub ochii salvatorilor.
Medicii de pe ambulanță au intervenit imediat și i-au acordat primul ajutor.
„În aceste momente se intervine cu 3 autospeciale de stingere și cu o scară la un apartament situat la etajul șase dintr-un bloc cu șapte nivele. Apartamentul arde generalizat, cu flacără deschisă și degajare mare de fum.
Potrivit informațiilor G4Media, proprietara apartamentului care a luat foc în Constanța, marți dimineață, a murit, conform reprezentanților SAJ Constanța.