Asociația Filantropia Huși organizează un alt eveniment dedicate copiilor care provin din familii defavorizate

Diverse

"Îngerii păzitori" ai celor pentru care copilăria este un drum "anevoios": "Fiecare copil poartă în sine o scânteie de la Dumnezeu, fii și tu prietenul celor ce întruchipează inocența"

Asociația Filantropia Huși organizează un alt eveniment dedicat copiilor care provin din familii defavorizate. Iată cum poți să ajuți și tu!

Inocența, credința și bunătatea merg mână în mână și dau naștere celor mai frumoasă lecții de viață, de iubire și de binecuvântare.

În numele acestor atribute, dar și pentru copiii care au cea mai mare nevoie să creadă și să simtă că sunt ocrotiți și iubiți de Dumnezeu, echipa Asociației Filantropia Ortodoxă Huși, coordonată de părintele președinte Vladimir Beregoi, organizează și anul acesta o altă ediție a programului "Bun venit, copilărie", intitulat "Prin joc în viață".

Citeste si: Mama Geta, alături de Iancu, Denisa și Ileana la târg. Cu cât vând aceștia un kilogram de brânză proaspătă: “Produse tradiționale adevărate.”- kfetele.ro

Citește și: Ce semnifică Tăierea împrejur cea după trup a Domnului

Dumnezeu, mai aproape de copiii greu încercați de viață 

Cu această ocazie, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, oamenii bisericii și voluntari de toate vârstele își doresc să îi facă pe cei mai mici dintre noi, care provin din medii defavorizate, să își vindece rănile și să își pună un gram de speranță în suflet.

Cum această dorință a reușit până acum, la a șasea ediție, datorită bunăvoinței preoților, dar și a oamenilor cu suflet mare, și acum există căi prin care oricine dorește poate să ia parte la ceea ce ar putea fi începutul unei schimbări majore pentru mulți copii.

Citeste si: Ahmed și Veronica au avut primul lor sărut? Primele imagini de la date-ul celor doi concurenți din „Casa iubirii”- kanald.ro

Cei care vor să contribuie pentru ediția actuală a programului ”Bun venit, copilărie” o pot face donând cât vor și cât pot în lei, euro, prin transfer bancar sau chiar la sediul asociației.

Asociația Filantropia Huși organizează un alt eveniment dedicate copiilor care provin din familii defavorizate [Sursa foto: Facebook]

Citește și: Rugăciune pentru Sfântul Filip. Te ajută sa treci peste greutăți

”Fiecare copil poartă în sine o scânteie de la Dumnezeu și doreşte să-şi trăiască copilăria din plin, să şi-o împartă cu prietenii, dar mereu are nevoie de sprijin și îndrumare. Și în acest an, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, în cadrul celei de-a VI-a ediții a programului "Bun venit copilărie", intitulat "Prin joc în viață", noi- echipa Asociației Filantropia Ortodoxă Huși, coordonată de părintele președinte Vladimir Beregoi, vom fi prietenii copiilor și împreună Îl vom mărturisi pe Dumnezeu, lăsând nevinovăția copilăriei să ne roureze sufletul și să ne vindece de uscata grijă a celor trecătoare.😌  Fii și tu prietenul celor ce întruchipează inocența!👧🏻🧒🏻✨ Puteți sprijini acest eveniment  prin donații directe în:

Contul în Lei: RO43RNCB0261160373430001- deschis la Banca BCR, filiala Huși.

Citeste si: Mama Geta, alături de Iancu, Denisa și Ileana la târg. Cu cât vând aceștia un kilogram de brânză proaspătă: “Produse tradiționale adevărate.”- kfetele.ro

Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro

Citeste si: Motivul pentru care Veronica a fost la un pas să oprească date-ul cu Ahmed. Ce a observat la concurentul din Casa Iubirii și cum a încercat să se apere în fața ei: "Îți dau cuvântul meu de onoare. Pun mâna pe inimă". S-a încurcat în explicații- radioimpuls.ro

Contul în Euro: RO59RNCB0261160373430004; SWIFT: RNCB RO BU;

Revolut: 0757 938 531  revolut.me/afilantropiahusi

Site: https://filantropiahusi.ro/

Sau la sediul Asociației Filantropia Ortodoxă Huși str Mihail Kogălniceanu, nr. 19, Huși”.