
kanald.ro
Momentul în care elevii sunt duși la spital
Evenimente
S-a activat Planul Roșu de Intervenție, după ce 15 elevi aflați în tabără au avut nevoie de îngrijiri medicale. Copiii prezentau simptome de enterocolită.
Ceea ce trebuia să fie o vacanță s-a transformat într-un coșmar pentru 15 copii cazați la un hotel din Păltiniș. Au ajuns direct pe patul de spital, după ce au început să se simtă din ce în ce mai rău. Profesorii care îi însoțeau au alertat imediat autoritățile. Alarma s-a dat vineri seară, atunci când mai mulți copii au prezentat simptome de enterocolită.
Profesorii au dat alarma, după ce 15 copii au început să se simtă din ce în ce mai rău.
„În această seară la ora 22.19 a fost activat planul roşu de intervenţie în urma unui apel pe numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 care solicită intervenţia ISU Sibiu la o unitate turistică (hotel) din staţiunea Păltiniș, întrucât mai mulţi minori acuză stări de rău și simptome de enterocolită”
, a transmis, vineri seară, ISU Sibiu.Momentul în care elevii sunt duși la spital
Ulterior, elevii au fost transportați la Spitalul de Pediatrie din municipiul Sibiu pentru mai multe investigații, toți fiind coștienți la momentul respectiv.
„În urma evaluării medicale efectuate la faţa locului, 15 copii, cu vârste cuprinse între 8-14 ani, au fost transportaţi la Camera de Primiri Urgenţe a Spitalului de Pediatrie din municipiul Sibiu, conştienţi”,
Copiii sunt din București, dar și din județul Mehedinți și au vârste de aproximativ 14 ani. Până în acest moment nu se știe cu exactitate ce au mâncat și implicit, de ce au părut simptomele de toxiinfecție alimentară.
De menționat este faptul că 147 de copii sunt cazați la unitatea turistică din Păltiniș, însă doar 15 dintre aceștia au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce au acuzat simptome de enterocolită.
Imagine cu caracter ilustrativ