
kanald.ro
Vedete
Jador s-a fotografiat alături de frumoasa Ioana Filimon, iar apoi a declarat că s-a însurat.
Jador, este unul dintre cei mai curtați artiști români din acest moment. Iubit de zeci de mii de femei și urmărit pentru stilul vestimentar de neumărați bărbați, Jador face ravagii cu orice postare de pe internet.
Chiar dacă este înconjurat mereu numai de femei superbe, cântărețul susține că nu este într-o relație.
Cu toate acestea, Jador a postat recent o poză pe InstaStory alături de una dintre cele mai curtate femei din România! Este vorba de nimeni alta decât Ioana Filimon, cu care s-a pozat în timp ce se săruta pe obraz, spunând: „M-am însurat!”
Cei care i-au urmărit parcursul în casa Puterea Dragostei și-au dat seama imediat că anunțul a fost doar o glumă, Jador fiind cunoscut pentru felul său ironic în care vorbește despre viața sentimentală.
Nu este însă clar ce relație există cu adevărat între cei doi, însă momentan, din postările de pe Instagram, cei doi par a fi bun prieteni și colegi pe unele platouri de filmare.
Ipostazele în care s-au fotografiat împreună Jador și Ioana Filimon sunt din timpul unor filmări pentru videoclipul unei mult-așteptate piese.
Hit după hit, Jador rămâne neclintit în trendingurile muzicii românești. Oricine colaborează cu Jador are, aproape garantat, un viitor în industria muzicală, Jador fiind unul dintre cei mai urmăriți, iubiți și apreciați artiști la acest moment.