WowNews logo WOWnews
Stories
jean gavril soție

Jean Gavril împreună cu soția lui 

Vedete

Jean Gavril, adevărul despre începutul relației cu soția lui! Ce spune artistul despre momentele tensionate din cuplu, după patru ani de mariaj: „Facem urât când ne certăm”

Jean Gavril a fost mai sincer ca niciodată și a vorbit despre începutul relației cu soția lui. Iată ce spune artistul despre partenera lui și certurile din cuplu!

Jean Gavril nu mai are nevoie de nicio descriere, căci toată lumea știe că este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați cântăreți de la noi din țară. Artistul se poate declara în aceste momente un bărbat împlinit pe toate planurile, având în vedere că are o carieră demnă de succes și o familie cu care se mândrește de câte ori are ocazia. Mai mult decât atât, este un tătic foarte implicat în creșterea fiicei sale și este în culmea fericirii de când a aflat că mai avea un copilaș.

Soția lui este însărcinată pentru a doua oară, iar vestea cea mare a dat-o chiar îndrăgitul artist.

Deși toată lumea a aflat acest lucru, puțini oameni sunt cei care știu cum decurge căsnicia celor doi soți și cum s-au cunoscut, de fapt. Cel care a oferit răspunsul a fost chiar cântărețul, care a dezvăluit și cum gestionează momentele tensionate din cuplu. 

Citeste si: Cristian Botgros, primele declarații despre fiica lui Igor Cuciuc, care a murit în fața lui: „Recent la balul ăsta, am fost și am dansat împreună.”- kfetele.ro

Citește și: „Să ne bucurăm” Jean Gavril, în culmea fericirii de când a primit vestea că va deveni tată pentru a doua oară! Artistul și soția sa așteaptă cu nerăbdare să afle dacă vor avea fetiță sau băiețel

Jean Gavril, adevărul despre începutul relației cu soția lui

Îndrăgitul solist și aleasa inimii sale sunt împreună de mai bine de un deceniu, însă în urmă cu patru ani au ales să facă marele pas la altar.

Din mariajul lor a rezultat și o fiică, micuța Eva, care este foarte nerăbdătoare să vină pe lume frățiorul sau surioara ei. Rolul de tătic îi vine mănușă artistului, însă la fel de bine se descurcă și cu cel de soț, mai ales că el a confirmat faptul că este foarte implicat în căsnicia sa. Ei bine, un lucru pe care mulți oameni nu îl știu despre solist și partenera lui de viață este acela că s-au cunoscut în prima zi de liceu și s-au îndrăgostit la prima vedere.

Chiar în cadrul unui interviu recent, Jean Gavril a dezvăluit acest lucru și a mărturisit cu emoție că îi este recunoscător Biancăi, soția lui, pentru tot sprijinul și dragostea pe care i-a oferit-o. De altfel, el a spus că nu are cuvinte să explice cât de mult înseamnă pentru el femeia care îi este lături în momentele bune și rele ale vieții. 

„Pe Bianca am văzut-o prima oară în prima zi de liceu.

Pentru mine a fost dragoste la prima vedere, iar ea, după 11 ani de relație, 4 de căsătorie, 1 copil împreună, încă nu mă crede. Nu aveți destule pagini să vă scriu cât de multe înseamnă ea pentru mine. Pot spune un singur lucru, cine sunt eu astăzi se datorează în mare parte ei. Am învățat foarte multe de la ea si pentru asta voi fi al ei, forever”, a mărturisit Jean Gavril pentru unica.ro

jean gavril nuntă

Jean Gavril și soția lui, în ziua nunții lor 

[Sursa foto: Instagram]

Citește și: „Așteptăm să vină” Jean Gavril, tată pentru a doua oară! Soția artistului este însărcinată, la doi ani de când a adus-o pe lume pe micuța Eva

Citeste si: În ce zi din luna octombrie începe vacanța copiilor: Câte zile libere mai sunt până la vacanța de Crăciun- kanald.ro

Citeste si: LIVE-ul în care s-a dat singură de gol! Veronica a uitat că este FILMATĂ: "E vorba de altceva aici". Concurenta din Casa Iubirii, devastatoare la adresa lui Ahmed! Ce a spus l-a făcut de rușine în fața tuturor. Toți au auzit ce NU trebuia să se audă - radioimpuls.ro

Ce spune artistul despre momentele tensionate din cuplu: „Facem urât când ne certăm”

Jean Gavril și partenera lui de viață se iubesc mai mult pe zi ce trece, însă cu toate acestea artistul recunoaște că există și momente mai puțin plăcute în cuplu. Ei bine, chiar dacă sunt împreună de 11 ani, cei doi soți se confruntă uneori și cu certuri sau discuții în contradictoriu. De cele mai multe ori cel care cedează primul este chiar cântărețul, care alege adesea să plece la o plimbare pentru a calma spiritele. 

„Eu cedez primul de fiecare dată, dacă se poate plec și la o plimbare de vreo 2 ore. Facem urât când ne certăm. Deși în ultimii ani ne-am mai liniștit, ne cunoaștem foarte bine, cineva trebuie sa plece, căci altfel ne facem rău reciproc. Mai bine se pleacă, se trântesc uși, si se discută pe liniște câteva ore mai târziu. Recomand! Fără egouri, fără regrete!”, a mai spus îndrăgitul solist, pentru aceeași sursă menționată mai sus. 

jean gavril familie

Jean Gavril împreună cu partenera lui, la nunta lui Smiley și a Ginei Pistol 

[Sursa foto: Instagram]