
kanald.ro
Actualitate
În cadrul unei videoconferințe, Klaus Iohannis a vorbit despre revenirea economiei în România. Președintele României a făcut un apel către populație.
Peste jumătate de milion de români au primit deja serul împotriva coronavirusului, acest lucru arată că campania de vaccinare anti-Covid din România începe să evolueze din ce în ce mai mult. Mai mult decât atât, campania de vaccinare se află în stadiu II. Prioritate au vârstnicii și persoanele care fac parte din categoriile de risc.
În cadrul unei videoconferințe, Klaus Iohannis a precizat că revenirea la o viață normală, dar și revenirea economiei pe teritoriul României depinde extrem de mult de persoanele care aleg să se vaccineze cu serul anti-COVID.
„Trebuie să fim conștienți că evoluțiile economice din perioada următoare vor fi direct influențate de ritmul și succesul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, atât la nivel european, cât și la nivel național.
În ceea ce privește creșterea economiei, Klaus Iohannis susține că România va cunoaște un procent încurajator în acest an. Potrivit spuselor sale, anul 2021 a început bine, fiind înregistrate majorări în domeniul afacerilor. Mai exact, România va beneficia de o creștere cu 4,3%.
„2021 a debutat însă cu semne bune pentru România și pentru comunitatea de afaceri, cu semnale încurajatoare de revenire a creșterii economice. Prognozele indică faptul că România va beneficia de o creștere cu 4,3% în acest an, un procent destul de bun, dat fiind contextul în care ne aflăm.”, a mai adăugat Klaus Iohannis.
De asemenea, Klaus Iohannis a făcut un apel către români să respecte măsurile și regulile impuse de autorități cu privire la combaterea pandemiei.