kanald.ro
Influencerița nu se simte prea bine și ajuns pe patul de spital.
Influencerița nu se simte prea bine și ajuns pe patul de spital.
Vedete
Influencerița nu se simte prea bine și ajuns pe patul de spital.
Așa cum știe toată lumea, Larisa Udilă este extrem de sinceră pe rețelele de socializare și alege să împărtășească cu fanii ei o mulțime de momente, fie ele bune sau mai puțin bune.
Asta s-a întâmplat și cu câteva ore în urmă, când bruneta a făcut o sesiune de Q&A, așa cum obișnuiește, în cadrul căruia a postat mai multe imagini cu mâna ei, în care se observă că i-au fost administrate perfuzii.
Influencerița nu se simte prea bine și ajuns pe patul de spital.
Larisa Udilă i-a făcut pe fanii ei să se îngrijoreze după ce a postat imaginile în care apare cu perfuzia în mână. Aceștia au vrut să afle imediat care este cauza problemelor sale de sănătate, însă bruneta nu a dat foarte multe detalii, pentru că își dorește mai întâi să efectueze mai multe investigații.
Influencerița a mărturisit totuși că își dorește să se pună cât mai repede pe picioare, pentru că a avut un eveniment important pe care trebuia să îl onoreze.
„Încerc să mă refac pentru că mâine la ora 8 am un shooting extrem de important. O să vă povestesc(de ce nu se simte bine) după ce îmi fac niște investigații”, a scris Larisa pe Instastory.
Iar bruneta a reușit să se pună cât de cât pe picioare și a reușit să ia parte la ședința foto.
Nu este prima dată când Larisa are probleme de sănătate. Cu câteva luni în urmă, în perioada toamnei, aceasta a ținut post. Ulterior, bruneta a mărturisit că a început să aibă deficiențe din punct de vedere imunitar și a rămas chiar și fără voce.
„Parcă este făcut de fiecare dată când țin post, îmi scade imunitatea. Astăzi am rămas fără voce de tot. În fiecare an, dacă vă amintiți, fix în această perioadă am rămas fără voce”, a povestit ea la acea vreme, pe Instagram.
Larisa Udilă