
kanald.ro
Vedete
Artista și-a luat rămas bun de la regretatul actor prin intermediul versurilor melodiei pe care au interpretat-o împreună în anul 1988.
În 1988 Loredana Groza avea să obțină un succes răsunător cu piesa "Bună seara, iubite!", pentru care a colaborat cu Ion Caramitru și Adrian Enescu. Acum, la aflarea veștii tragice că actorul s-a stins din viață pe patul de spital, cântăreața a decis să îi aducă un ultim omagiu și să își ia rămas bun pe versurile melodiei interpretate alături de directorul Teatrului Național București.
Citeste si: Ce averi au lăsat în urmă Ivan Patzaichin și Ion Caramitru
Loredana Groza a fost sfâșiată de durere când a aflat că cel alături de care a pus bazele melodiei "Bună seara, iubite!" a plecat la ceruri.
Artista a ținut să își ia adio de la Ion Caramitru într-un mod aparte și a postat un mesaj în versurile piesei ce a consacrat-o și pe care a cântat-o alături de regretatul maestru:
Loredana Groza și-a adus aminte de începuturile sale în carieră și a povestit, într-un interviu acordat Aleph News, cum l-a cunoscut pe Ion Caramitru și cât de emoționată a fost atunci când a fost invitată pe aceeași scenă cu actorul: "Am avut un șoc când l-am întâlnit la Sala Sporturilor. Nu știam că voi avea această surpriză, dar în momentul în care a început cântecul dânsul a apărut din culise recitând și a avut un moment, toți cei care au fost prezenți acolo și-l amintesc și acum.
A fost un moment electrizant, a fost divin, am început să plâng, să mă frec la ochi, pentru că nu-mi venea să cred că îl văd pentru prima oară. Vocea lui este inconfundabilă și îți trezește toate stările bucurie, tristețe, nostalgie, orice emoție reușea să transmită prin vocea, energia lui.
Citeste si: Ion Caramitru a murit la 79 de ani. Care au fost cele mai memorabile replici ale actorului
Mai mult, artista a dezvăluit că a fost atât de copleșită în momentul în care a auzit interpretarea cântecului "Bună seara, iubite!", încât a izbucnit în lacrimi și a simțit că viața i se va schimba total după această colaborare: "În noaptea în care am înregistrat, atunci a fost o noapte extrem de lungă, sute de duble, eram epuizată, nu avem niciun fel de studii de canto…
Încercarea mea și dorința de a mă depăși, când am auzit mixajul și când am văzut cum a reușit să îmbine vocea mea cu a lui Ion Caramitru, Adrian Enescu, recunosc că am început să plâng, m-am simțit speriată într-un mod pozitiv. Simțeam că va veni un tsunami după acest cântec și parcă îmi era teamă să-l cânt, pentru că știam că îmi va schimba viața acest cântec și asta s-a întâmplat.", a mai adăugat artista, pentru aceeași sursă.