kanald.ro
Smiley împreună cu partenera lui de viață
Smiley împreună cu partenera lui de viață
Vedete
Smiley a vorbit fără rețineri despre cea mai mare realizare de anul acesta. Iată ce spune și despre sărbătorile de iarnă alături de soția și fiica lui!
Smiley este de departe unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați cântăreți de la noi din țară. Cu o carieră demnă de succes și numeroase proiecte importante, artistul se poate declara un bărbat împlinit din punct de vedere profesional. În ceea ce privește viața personală, poate spune același lucru, căci are o parteneră cu care se înțelege de minune și o fiică pe care o iubește nespus. Îndrăgitul cântăreț formează un cuplu cu Gina Pistol de foarte mult timp, iar în luna mai a anului acesta au făcut și marele pas la altar.
Perioada sărbătorilor este una dintre cele mai frumoase din an, astfel că majoritatea oamenilor aleg să o petreacă alături de familie și cei dragi.
„Mă gândesc doar la zilele și nopțile liniștite pe care le petrec cu bradul aprins. Pentru mine, Crăciunul este întotdeauna un moment de familie și-mi doresc să dau mai departe tradițiile pe care eu le făceam cu părinții mei – să mergem cu sania, să cântăm colinde, să-l așteptăm pe Moș Crăciun. Magia este frumoasă!”, a mărturisit Smiley pentru unica.ro.
Citeste si: Ajutorul de deces 2025: Câți bani se acordă și cine poate beneficia de această indemnizație- kanald.ro
Anul 2023 a ajuns aproape la final, astfel că majoritatea oamenilor fac cu emoție o retrospectivă și analizează fiecare moment important pe care l-au trăit. Ei bine, la fel a făcut și Smiley, iar cea mai mare reușită pe care a bifat-o anul acestea este aceea că și-a întemeiat oficial o familie și s-a așezat la casa lui, așa cum chiar el mărturisește. De altfel, artistului i-a mers foarte bine și din punct de vedere profesional, așa că acum se bucură din plin de rezultate remarcabile. Cu toate acestea, soțul Ginei Pistol nu vrea să se oprească aici și este convins că anul ce urmează să vină va fi și mai bun decât acesta.
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
„Cea mai mare bucurie pe care am trăit-o în 2023, fără ezitare, este faptul că mi-am întemeiat oficial o familie, m-am căsătorit și m-am așezat la casa mea, deși eram demult. Dar am multe bucurii în 2023 – compania pe care am construit-o în State a început să funcționeze, am avut primul release internațional de renume mondial, cu Rita Ora, foarte multe sesiune cu artiști mari din afară, din US, UK.
Am avut foarte multe lucruri pe plan internațional, dar și multe realizări aici. 2024 va fi și mai bun decât 2023, din acest punct de vedere.”, a mai spus cântărețul, pentru aceeași sursă menționată mai sus.