
kanald.ro
Vedete
George Stanca, uitat de lume? La priveghiul lui au fost foarte puţine persoane.
George Stanca a murit, acum două zile, la Spitalul Sf. Maria din Capitală, în urma unui stop cardio-respirator! În vârstă de 71 de ani, marele jurnalist a pierdut lupta cu boala nemiloasă care îl măcina de foarte multă vreme.
Persoane din preajma lui George Stanca susțin că situația lui s-a agravat în ultima perioadă și, în ciuda eforturilor medicilor, nu s-a mai putut face nimic.
” A stat numai prin spitale de câteva luni. Îi era greu, căzuse la pat si se schimbase foarte mult. Îi căzuse și părul, slăbise și respira cu mari eforturi ”, au povestit apropiații regretatului om de presă.
" Chiar de Sf Ion niște dureri suspecte la stomac m-au dus la spital din nou.
Din pacate, la priveghiul jurnalistului nu au fost foarte multe persoane, asta în ciuda faptului că regretatul gazetar a fost mentorul mai multor generaţii de oameni de presă.
La biserica Sfântul Gheorghe, unde a fost depus trupul neînsufleţit al scriitorului, în jurul orei 14 erau doar opt oameni. Rudele apropiate erau în lacrimi, iar câţiva prieteni de-o viaţă ai lui George Stanca îşi aminteau cu viu grai diverse întâmplări memorabile cu ziaristul cu "mână de fier", cum îi spuneau cei pe care i-a modelat în mai bine de 40
Înmormântarea jurnalistului va avea loc mâine, la ora 14, la cimitirul Bellu din Capitală.
" Martie 1993. Sunt in redacția revistei “VIP”, acolo de unde a plecat presa mondena din România! Mâine urmează sa împlinesc 20 de ani și de un an și jumătate trăiesc pentru media.
El apare ca o vijelie- așa a fost mereu- in redacție și ma cheamă in fata lui. “Puștiule, de azi e rândul tău sa arați ce poți! Ești secretar general de redacție, mâna mea dreapta!”. Copleșitor moment, uriaș cadou pentru vârsta de 20 de ani!
El a crezut in mine înaintea tuturor!
Și abia 20 de ani mai târziu avea sa îmi dea de înțeles ca se mândrește cu mine.
Îți mulțumesc, George Stanca!
Mi-ai schimbat viața!
P.S.: Azi e prima oară când te tutuiesc. Pana acum, in ciuda tuturor familiaritatilor pe care le permiteai colegilor mei de breasla, ai fost mereu “domnul Stanca” pentru mine. Ne-am tutuit doar in idealuri", a scris, pe facebook, prezentatorul tv Cristian Brancu, unul dintre "elevii" de care Stanca era mândru.