kanald.ro
Adrian Marinescu
Adrian Marinescu
Actualitate
Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului Matei Balș, a vorbit despre perioada sărbătorilor de iarnă!
Având în vedere apropierea sărbătorilor de iarnă, directorul medical al Institutului Matei Balș, dr. Adrian Marinescu, a declarat că în acest moment situația epidemiologică este una echilibrată și este clar pentru toți că acestea vor fi unele liniștite. Medicul de la "Matei Balș" a precizat, miercuri, într-o emisiune TV, că sărbătorile românilor vor fi liniștite, pentru că situația epidemiologică este stabilă, cel puțin în această perioadă.
" În momentul de față lucrurile sunt mai mult decât echilibrate și de la o zi la alta situația e mai bună. Numai că nu poți să nu te uiți cu un ochi la ce se va întâmpla mai încolo. E clar că vom avea sărbători liniștite, este un lucru cert pentru noi toți, dar contează ce va fi pe urmă.
Citeste si: Naomi și Dorobanțu se sărută! Concurenții n-au mai rezistat și au dat frâu liber sentimentelor- kanald.ro
Totodată, acesta recomandă respectarea măsurilor anti-COVID pentru a avea sărbători liniștite. Vaccinarea face diferența între cazurile grave de COVID-19 și cele ușoare, anunță medicul Adrian Marinescu.
Până astăzi, 24 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.769.783 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 10.156 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.658.933 de pacienți au fost declarați vindecați.
Potrivit ultimelor rapoarte, numărul infectărilor, înregistrate în ultimele 24 de ore, se apropie de 3.000: "Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 24 noiembrie 2021, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 2.796 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2.", transmite Grupul de Comunicare Strategică.