
kanald.ro
Stiri
Metroul din Drumul Taberei se va deschide mâine, 15 septembrie, după 8 ani de la începerea lucrărilor.
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunțat, astăzi, la începutul ședinței de Guvern, că magistrala de metrou M5 Drumul Taberei – Eroilor va fi dată în funcțiune, cu călători, din data de 15 septembrie. De la 8 ani de la începerea lucrărilor, metroul din Drumul Taberei a fost finalizat și va fi dat în funcțiune.
Luni, 14 septembrie, Ministrul Transporturilor a declarat faptul că magistrala de metrou M5 Drumul Taberei- Eroilor va fi dată în funcțiune din data de 15 septembrie.
“Suntem pregătiți să dăm în trafic cu călători Magistrala de metroul M5 Drumul Taberei – Eroilor în cursul zilei de mâine, 15 septembrie.
După semnarea celor două procese verbale de recepție la terminarea lucrărilor, respectiv la punerea în funcțiune, pe data de 11 septembrie, am anunțat public că Metrorex va realiza o serie de activități administrative, astfel încât începând cu data de 15 septembrie magistrala M5 să poată fi dată în exploatare cu călători în condiții de siguranță și comfort”, a spus Lucian Bode.
De asemenea, lucrările au început în anul 2012 și s-au oprit în anul 2013, din lipsă de fonduri. Magistrala M5 de metrou, secţiunea Râul Doamnei- Eroilor, inclusiv staţia şi Depoul Valea Ialomiţei, este finanţată integral din fonduri externe nerambursabile în cadrul POS-T 2007- 2013, POIM 2014- 2020 (85%) şi de la bugetul de stat (15%).