
In articol:
- Mihai Trăistariu: „Făcusem deja demersurile la poliție.”
- Mihai Trăistariu: „Facturile la utilități sunt cea mai mare frică a mea!”
Mihai Trăistariu a ținut chiria jos la apartamentele sale din Constanța în ultimii doi ani, pentru a atrage cât mai mulți clienți, însă o întâmplare recentă mai puțin fericită l-a făcut să se răzgândească în privința politicii de preț.
Mihai Trăistariu: „Făcusem deja demersurile la poliție.”
1 Mai este, în mod tradițional, începutul de sezon pe litoralul românesc. Deși avea în minte să intre în noul sezon agresiv, cu prețuri foarte competitive și sub cele ale vecinilor, Mihai Trăistariu a trecut printr-o pățanie care i-a dat de gândit în privința persoanelor care trec pragurile apartamentelor pe care le închiriază de doi ani de zile la mare. Înainte de weekend-ul cu Ziua Muncii, Trăistariu s-a trezit cu apartamentele jefuite și cu oaspeții deja plecați când artistul și-a dat seama ce au făcut.
Citeste si: Cât costă să iți cânte Florin Salam la nuntă sau botez. Câți bani cere pentru un singur eveniment- kanald.ro
„Se vedea că băieții care mi-au făcut probleme erau, cumva, dintr-un sat...din comportament, după îmbrăcăminte. Nu vreau să-i jignesc, dar un om needucat se cunoaște și, automat, au simțit nevoia să plece acasă cu 6 seturi de lenjerii, cu 11 prosoape, cu feonul, cu telecomanda de la TV, cu scrumiere. Parcă nu găseau să cumpere scrumiere la 2 lei! Mi le-au adus înapoi până la urmă, chiar cu țigările în ele.
Pur și simplu mi le-au adus grămadă, pentru că i-am amenințat cu poliția și cu pușcăria. Le-am scris că furtul se pedepsește cu pușcărie și că nu mă las până nu îi bag pe toți 20 în pușcărie. Făcusem deja demersurile la poliție, numai că i-am anunțat că am recuperat tot, în afară de o telecomandă. Ei s-au întors din drum! Erau în drum spre Suceava, plecați de o oră din Constanța.
Citeste si: "Anul acesta sunt pe cai mari!"Mihai Trăistariu revine în forță și face marea dezvăluire| EXCLUSIV
Mihai Trăistariu: „Facturile la utilități sunt cea mai mare frică a mea!”
Pandemia a fost o perioada dificilă pentru artiști, cu evenimente semnificativ mai puține, iar creșterile de prețuri la utilități i-au dat bătăi și mai mari de cap lui Mihai Trăistariu. După ce a fost aproape de a fi jefuit și după facturile amețitoare pe care le-a primit la curent și gaz, la școala sa de muzică din Constanța, cântărețul s-a simțit nevoit să schimbe „macazul” pentru următoarele luni din sezonul estival, pentru a putea să iasă pe plus.
„Am avut toate cele 6 apartamente pline în weekend-ul de 1 Mai. Eu aveam 150 de lei pe noapte, pe apartament, dar m-am enervat! Am lăsat foarte ieftin tot, tocmai ca să-mi formez o clientelă, să învăț oamenii să vină aici, dar m-am speriat, pentru că, lăsând prețul jos, vine oricine și nu vreau să mai vină oricine! E foarte riscant! Din 3 mai am mărit la 230 de lei pe noapte, tocmai în ideea să se mai selecteze puțin clientela. Pentru iulie și august am 350 de lei pe noapte. Facturile la utilități sunt cea mai mare frică a mea! Apartamentele nu vor avea nevoie neapărat de căldură, dar se va consuma apă caldă. Aștept vara să văd ce costuri aduce asta, dar nu am mărit prețul. Dimpotrivă, l-am lăsat mai mic decât anul trecut. De două veri am deschis apartamentele și s-a format o clientelă. Jumătate dintre ei se întorc și vara asta și au rezervat deja. Am observat că e o șmecherie cu chestia asta și, ca să-i obișnuiesc pe oameni să recomande mai departe, le fac un preț mai bun. Vecinii mei, care au același tip de apartament, închiriază cu 500-600 de lei pe noapte. Eu îl dau cu aproape jumătate”, a mărturisit Mihai Trăistariu pentru WOWbiz.ro.