Mircea Diaconu, noul candidat la Președinție, venituri de 900.000 de euro cât a fost europarlamentar!

Mircea Diaconu a fost bogat ca actor și apoi a devenit bogat și ca europarlamentar. Acum, el și-a anunțat candidatura la Președinție

Distribuie pe:

Autor: C.L.

După ce a fost actor, director de teatru, Mircea Diaconu a intrat în politică. Din 2014, acesta a fost eruoparlamentar, ajungând în Parlamentul European ca independent. Conform declarațiilor de avere depuse în ultimii ani, în această calitate, de ales, Mircea Diaconu a avut în 4 ani, venituri de 900.000 de euro, atât din indemnizația de europarlamentar, cât și din pensii, conform Flux24, care a adunat sumele declarate de acesta.  

Astfel, în martie 2014, când și-a depus candidatura pentru Parlamentul European, Mircea Diaconu deținea trei terenuri în București, Săftica și comuna Vlădești – Argeș. El mai avea o casă în Capitală, două case de vacanță în Săftica și Vlădești și nu avea nicio sumă în conturile bancare. De la Teatrul Nottara încasase un salariu de 16.000 de lei pe cinci luni, la care se adaugau drepturi de autor în valoare de 64.000 de lei. În 2013, Mircea Diaconu era deja pensionar și primea o pensie anuală de 19.000 de lei și o pensie de merit de 14.000 de lei.

În declarația de avere depusă în iunie 2015 și aferentă veniturilor din 2014, Diaconu a consemnat prima sumă încasată de la Parlamentul European, respectiv 48.123 de euro – indemnizația de europarlamentar pentru primele șase luni de mandat. Un an mai târziu, Mircea Diaconu menționa în declarația de avere,  șapte conturi bancare în euro și în lei, suma depozitelor fiind de 22.706 de euro și 20.800 de lei. Pensia de vârstă a crescut în acel an la 26.652 de lei, iar cea de merit, la 21.360 de lei. Tot atunci, europarlamentarul a consemnat un alt venit pe lângă indemnizația de 78.000 de euro de la P.E: 229.764 de lei, bani pentru întreținerea cabinetului de europarlamentar.

În următorul an, Mircea Diaconu a cumpărat un apartament în București, iar sumele din conturile sale sporesc până la 58.000 de euro și 12.300 de lei. Tot atunci, pensia de vârstă a crescut la 29.304 de lei pe an, iar cea de merit, la 32.000 de lei pe an. De la Parlamentul European, Diaconu a încasat atunci 78.094 de euro indemnizație, 232.192 de lei pentru întreținerea cabinetului de europarlamentar și 81.000 de euro decontări cheltuieli de transport, hoteluri, taxiuri și diurne.

Citeste si: Cum s-a micşorat salariul Vioricăi Dăncilă! Premierul a pierdut peste 70.000 de lei, adică 5.800 lei pe lună!

Citeste si: Mircea Diaconu a lăsat salariul uriaş de europarlamentar pentru acela de actor! A ajuns să câştige de 6 ori mai puţin!

Citeste si: Ce spun psihologii și psihiatrii despre starea lui Liviu Dragnea în închisoare! „El nu mai este supus legii, el este legea!”

În declarația de avere depusă în iunie 2018 și aferentă anului fiscal 2017, candidatul la președinție a declarat că are în conturi 64.000 de euro și 46.000 de lei. Pensia de vârstă a crescut la 34.816 de lei și cea de merit, la 36.270 de lei pe an. Diaconu a primit, în 2017, 79.957 de euro indemnizație de europarlamentar, din rambursări pentru transport, diurne, taxe și hoteluri a mai încasat 75.275 de euro, la care se adaugă 244.500 de lei pentru întreținerea cabinetului parlamentar.

În iunie 2019, Diaconu nu și-a mai depus declarația de avere și de interese pentru veniturile obținute în 2018, dar sumele încasate de acesta sunt foarte posibil similare anului anterior. La acestea se mai adaugă veniturile pe șase luni, până în iunie 2019, când a expirat oficial cea de-a opta legislatură a Parlamentului European. În total, scrie Flux24.ro, în cei cinci ani de mandat, Mircea Diaconu a încasat circa 900.000 de euro.

Citește pe stirilekanald.ro ce pensie va primi Mircea Dianconu acum, ca fost europarlamentar

 

Galerie foto 
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate