
kanald.ro
Vedete
Cristina Cioran a spus motivul pentru care a născut prematur.
Cristina Cioran a născut înainte de termen, iar în urmă cu puțin timp a făcut primele declarații pentru motivul pentru care a adus pe lume fetița atât de devreme.
Vedeta de televiziune a trecut prin momente cumplite zilele acestea, după ce a născut înainte de termen. Și-a rugat apropiații și fanii să se roage pentru fetița ei.
Se pare că starea de sănătate a proaspetei mămici, dar și a Emei este din ce în ce mai bună. Însă, Cristina Cioran abia acum și-a găsit puterea să vorbească despre motivul pentru care a născut prematur.
Prezentatoarea susține că duminică a intrat în travaliu, având dureri foarte mari de burtă.
Totodată, proaspăta mămică a mai adăugat că Ema mai trebuie să stea câteva zile la incubator, dar se simte bine și respiră singurică.
„ Poate că a fost mai bine așa. Poate că era mai grav dacă nu nășteam. Duminică am intrat în travaliu, aveam dureri mari de burtă, avem și niște contracții, era combinată treaba. Mi-am dat seama că devine grav, am sunat la salvare, m-a luat și m-a dus la spital, unde am născut.
Am avut o toxiinfecție alimentară, de la ceva greșit mâncat, iar pe fondul ăsta s-a declanșat travaliul.
Am văzut-o azi dimineață, e bine, răspunde la stimuli, respiră singură. Nu știu cât voi mai rămâne în spital, în funcție de starea copilului, de la zi la zi. Oricum azi mai rămân. Aici sunt liniștită că au doctorii grijă de ea.
Trebuie să mai stea în incubator câteva zile, pânâ când începe să mănânce singurică. Iubitul meu nu poate să intre în spital, spitalul e carantinat.