„Ne topim de iubire” Andreea Antonescu, surprinsă cu un alt bărbat în pat, după despărțirea de tatăl copilului ei! Cu cine își petrece timpul acum artista, printre așternuturi

Andreea Antonescu demonstrează pe zi ce trece că familia este foarte importantă pentru ea, mai ales când este nevoită să treacă prin schimbări radicale în viața sa.

Autor: Simona Costache

In articol:

Andreea Antonescu și tatăl fetiței sale celei mici și-au spus adio la nici 3 luni după ce au devenit părinți. Vestea despărțirii a venit pe neașteptate pentru toată lumea, mai ales pentru că cei doi nu au dat de înțeles că în relația lor ar exista probleme.

Acum, la distanță de circa două săptămâni de la anunțul făcut, artista le-a arătat admiratorilor ei cine este bărbatul alături de care își petrece timpul acum, inclusiv în prezența micuței ei fetițe.

În această perioadă, Andreea Antonescu  se concentrează pe creșterea celor două fiice ale sale, fiind preocupată mai ales de activitățile specifice unei mămici de copil mic. Primește susținerea necondiționată din partea întregii sale familii, demonstrând că viața sa este completă doar atunci când are o relație armonioasă cu cele mai dragi persoane. De această dată, artista le-a arătat tuturor din mediul online că fratele său, Răzvan Antonescu, este alături de ea în orice moment al vieții sale, fie bun sau mai puțin bun.

Citește și: Soția lui Jean Gavril a răbufnit după ce a văzut sărutul cu Andreea Bălan! Ce s-a întâmplat după a fost mult mai grav: „M-au deranjat alte chestii care au urmat”

Citeste si: Dorința din copilărie pe care Bella Santiago și-a îndeplinit-o la nunta cu Nicu: „M-am simțit foarte bine”. Artista i-a făcut o surpriză soțului, intrând cântând în biserică- kanald.ro

Citeste si: A fost prins criminalul din Berceni. Bărbatul se află în Olanda- stirileprotv.ro

Andreea Antonescu, atașată de fratele său

Andreea Antonescu are o relație specială cu fratele său, care o ajută ori de câte ori are ocazia cu micuța ei fetiță. Cu numai câteva ore în urmă, cei doi, frate și soră, s-au reunit și s-au ocupat împreună de micuța fetiță a artistei.

Momentul în care micuța a adormit a fost unul magic pentru tânăra mămică, dar și pentru unchiul micuței, care nu-și mai puteau lua privirea de la „bebelina”, așa cum își alintă Andreea Antonescu fiica.

„Bebelina doarme dusă de 2 ore, iar eu și Răzvan ne topim de iubire lângă ea.”, a scris Andreea Antonescu în mediul online.

Citeste si: A murit soția lui Alexandru Arșinel! Vestea tristă a venit de la fiul actorului- kfetele.ro

Citeste si: Calendar ortodox 11 iunie 2023. Ce sărbătoare este duminică?- stirilekanald.ro

Citeste si: Daniel Balaciu a fost chemat în fața judecătorilor, în urma atacului brutal pe care l-a săvârșit. Detaliul neașteptat de pe fața sa a ridicat multe semne de întrebare- radioimpuls.ro

Care este motivul pentru care Andreea Antonescu s-a despărțit de tatăl copilului ei?

Întrebată de nenumărate ori care este motivul pentru care, brusc, a decis să meargă pe un drum separat față de cel al fostului ei iubit, Andreea Antonescu a răspuns cât se poate de sincer, mărturisind că singurul motiv pentru care au ajuns să ia această decizie este nepotrivirea de caracter.

„Noi ne-am dorit foarte mult copilul. E un copil iubit si dorit. Nu a fost o întâmplare sau o greșeală. Pur si simplu ne-am dat seama că ne este mai bine separate decât împreună. Trăim într-o perioadă în care un copil nu trebuie să mai crească neapărat într-o familie. Se poate si așa, si am considerat că e mai bine să rămânem fericiți separați, dar să avem grijă de fetiță pentru că ea este centrul universului nostru. Simplu. Nepotrivire de caracter. Știu, sună clișeic, dar chiar așa este.”, a precizat Andreea Antonescu.

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

"Încă un copil" Vestea neașteptată dată de Andreea Antonescu, la doar trei luni de la naștere. Artista își dorește să devină mamă din nou, după despărțirea de fostul...

Cum se înțelege Andreea Antonescu cu tatăl fiicei ei după despărțire?! Artista a făcut noi dezvăluiri: „Am considerat că suntem mai bine separați”

A fost prins criminalul din Berceni. Bărbatul se află în Olanda

Cine este și câți ani are șarmantul Dogan din serialul Prețul fericirii! Iată ce familie superbă are celebrul actor Murat Aygen și cu ce se ocupă când nu se află pe platourile...

Calendar ortodox 11 iunie 2023. Ce sărbătoare este duminică?

„Acum se pot face teste.” Stephan Pelger a vorbit despre una dintre cele mai mari dorințe, în ultimul interviu

Au ieșit la iveală detalii cutremurătoare despre tot ce a îndurat Dana Roba. De ce a fost, de fapt, atacată de soțul ei, Daniel Balaciu: "A vrut să se răzbune pe ea"

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies