
kanald.ro
Romică Țociu și nepotul lui
Vedete
Comediantul a anunțat că micuțul se simte mai bine, după operația complicată pe care a suferit-o.
Romică Țociu a oferit detalii de ultimă oră despre starea nepoțelului său, Philip. După cinci săptămâni în care s-a recuperat după operație și a stat sub supraveghere medicală, a venit vremea ca micuțul să fie externat.
Starea de sănătate a nepoțelului lui Romică Țociu s-a îmbunătățit vizibil. Micuțul Philip a trecut prin clipe de coșmar, după ce a înghițit două bile magnetice, în urmă cu cinci săptămâni.
El este acum în afara oricărui pericol și urmează să fie externat: "Vă dați seama ce bucurie pe capul nostru când am aflat că vineri va fi externat! A stat mititelul cinci săptămâni în spital, din cauza unui accident nenorocit."
Romică Țociu și nepotul lui
Micuțul Philip a trecut prin momente greu de imaginat. Pentru că medicii i-au pus inițial diagnosticul greșit, băiețelul a ajuns în stare gravă, căci bilele pe care le-a înghițit i s-au localizat în colon și intestine. El a fost supus unei intervenții chirurgicale complicate, care a durat trei ore și jumătate: "Am avut o mare șansă cu medicii care l-au înconjurat pe nepoțelul nostru cu toată atenția. Plus că, după operație, a trebuit să-l țină sub supraveghere riguroasă, fiindcă exista, pare-se, și riscul unor altor amenințări.
Din fericire, micuțul a răspuns bine la tratament și astăzi corpul său mic e în regulă. Mănâncă bine! Și e bine și tractul său intestinal, care l-a chinuit atât de tare, dar și pe noi toți, într-un fel."