„Nici că mai vorbesc cu tine” Speak a publicat schimbul de mesaje dintre el și iubita lui, Ștefania. S-a lăsat cu replici tăioase

Speak și Ștefania, conversație cu scântei.

Autor: Alis Pop

In articol:

Speak și Ștefania formează un cuplu de ani buni, iar de când și-au asumat relația de iubire au decis să își împărtășească dragostea și cu fanii din online.

Astfel că doar momentele intime sunt ținute departe de ochii curioșilor, în timp ce planurile de cuplu ori cele de carieră sunt trăite alături de admiratorii pe care îi au.

Citeste si: Speak și Ștefania, vacanțe la mare cu bani puțini: „Un sejur. Cu 100 de lei am trăit cinci zile”. Cum reușeau să facă asta?

Stresul și-a pus amprenta asupra Ștefaniei

Cum cei care îi plac găsesc totul în online despre ei, acum au avut parte de o surpriză. Și asta pentru că artistul a publicat o scurtă parte din conversația pe care a avut-o cu logodnica sa.

Pentru cei doi amorezi urmează o etapă importantă în carieră, dar mai ales pentru ”Libelulă”, așa cum s-a făcut cunoscută șatena.

În scurt timp vor urca pe scena unui mare concurs de muzica, iar în aceeași zi, Ștefania își va și lansa primul ei album muzical.

Fiindcă acesta este un pas importantă pentru cariera sa muzicală, tânăra spune că a muncit foarte mult în ultimul timp ca totul să iasă ca la carte.

Citeste si: Ce pensie are, de fapt, Adriana Iliescu, cea mai vârstnică mamă din România- kfetele.ro

Citeste si: Laurențiu Reghecampf reacționează, după scandalul cu Anamaria Prodan. Cum explică situația creată..- bzi.ro

Însă, pe lângă efortul depus, Ștefania spune că emoțiile, dar și stresul au copleșit-o fix acum, pe ultima sută de metri.

Fapt pentru care, recunoaște artista, a ajuns să îi streseze și pe oamenii din jurul său, de la iubit, până la familie, prieteni și cei implicați în eveniment.

”Lansez primul meu album la care am muncit foarte mult. Sunt foarte încântată, dar și foarte stresată. Îmi vine să sparg tot ce văd pentru că sunt mega stresată, nimic nu e foarte la locul lui. Totul este aproape la locul lui, dar nu cum trebuie. Stresul dinaintea oricărui eveniment care pentru mine e important. Stresez și oamenii din jurul meu cu stresul pe care îl am eu”, a spus Ștefania pe pagina personală de Instagram.

Și cum în aceste momente, ca în toate celelalte, cel mai aproape îi este viitorul soț, tot el este și cel pe care Ștefania acum îl stresează cel mai mult.

Citeste si: „Vai, mor” Imagini halucinante cu Ștefania! Cum a surprins-o Speak pe iubita lui? A postat-o așa pe Internet

Fapt arătat de Speak, căci artistul a publicat ultimul lor schimb de mesaje, prin care și-a avertizat logodnica să nu cumva să îi strice starea cu emoțiile pe care le are ea.

În fața unei astfel de rugăminți, Ștefania a luat o decizie radicală, cel puțin până la întâmplarea marelui eveniment, când, după ce va vedea că munca sa nu a fost în zadar, se va relaxa.

”Ștefania: Sunt super stresată. Pa!

Speak: Haha. Eu nu. Și te rog să nu mă stresezi! Te rog să nu-mi … zenul meu frumos.

Ștefania: … Bine, pa! Nici că mai vorbesc cu tine!”, este conversația pe care au avut-o cei doi logodnici și pe care Speak a publicat-o în mediul online, spre amuzamentul tuturor.

Speak, Ștefania

Speak a publicat schimbul de mesaje dintre el și iubita lui, Ștefania

[Sursa foto: Instagram]

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

„El a fost mereu mai bun decât mine” Speak, dezvăluiri sincere despre fratele lui. Artistul a simțit că a trăit în umbra lui

„O nouă etapă din viața mea” Ștefania a dat vestea pe internet! Fanii au rămas surprinși: „A fost o experiență superbă”

"De asta cerem atât la concerte sau pentru o reclamă" Speak a dezvăluit cât costă un videoclip muzical al unui artist din România!

Mâine 6 semne zodiacale primesc veștile pe care le așteptau de o viață! Balanțele își găsesc sufletul pereche

CE LE FĂCEA Visarion Alexa femeilor care veneau la spovedit! Adevărul s-a aflat abia acum

Cine este soția lui Visarion Alexa, preotul acuzat de agresiune sexuală? Cei doi au împreună 4 copii

Cine îl bântuie pe Regele Charles. Dezvăluiri incredibile despre coșmarurile sale

FRF a decis soarta lui Edward Iordănescu! Anunțul făcut de directorul tehnic Mihai Stoichiță

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies