Simona Halep

Sport

Nimeni nu știa până acum! Simona Halep a ratat primul examen de BAC! ”Am întrebat de ce lipsește!” Ce studii are cu adevărat celebra tenismenă din România

  Simona Halep a ratat prima sesiune de BAC din cauza programului sportiv foarte încărcat din acea perioadă, dar apoi a dat examenul și l-a luat cu notă mare!

Simona Halep trece prin cea mai neagră perioadă din viața ei. La 31 de ani, campioana românilor este suspendată temporar din toamna anul trecut, după ce a fost depistată pozitiv la un control antidoping. Până își va dovedi nevinovăția, fostul lider din tenisul mondial ar putea să se bazeze pe studiile superioare pe care le are și, de ce nu, să și profeseze în domeniu.

Simona Halep, sacrificii imense pentru tenis. Și-a micșorat și sânii pentru a fi o jucătoare de top!

Simona Halep și-a dorit dintotdeauna să scrie istorie pe terenul de tenis, și a făcut-o! Puțini știu că ea a început să joace tenis de la vârsta de 4 ani și a avut rezultate remarcabile încă de la juniori. De altfel, la doar 14 ani, evolua deja în circuitul ITF și își anunța supremația în clasamentul profesionist al senioarelor.

Citeste si: Durere de nedescris la priveghiul copilului de 3 ani din Mărășești, sfâșiat de câini. Tatăl lui, mesaj disperat lângă sicriu: “În loc să te duc la școală, te duc pe ultimul drum.”- kfetele.ro

Mai mult, pentru a ajunge în vârf, Simona a făcut sacrificii imense. De pildă,este de notorietate decizia ei de a recurge la o operație de micșorare a sânilor, întrucât bustul o incomoda și o stopa în carieră.  

”Despre operație, vreau să spun că nu am vorbit 7 sau 8 ani, am fost prea timidă să ating subiectul! A fost un subiect prea personal, așa că l-am ținut pentru mine, dar au trecut deja vreo doi ani de când împărtășesc cu ceilalți acest lucru.

Încurajez toate fetele care se confruntă cu problema asta să urmeze exemplul meu! Pentru mine a fost un impediment pentru a juca tenis! Spatele mă chinuia în acele momente. Deci fără operație nu aș fi putut ajunge în top!”, îi dezvăluia Simona Halep celebrei Chris Evert, și ea o mare jucătoare de tenis, în episodul doi al emisiunii „One-on-One”, realizat acum doi ani.

Citește și: Ilie Năstase îi atacă pe avocații Simonei Halep în cazul de dopaj care se tergiversează la nesfârșit! ”Ar fi trebuit să meargă peste ei”

Citeste si: Se majorează pensiile până în 2030! Cum puteți calcula venitul lunar pe care îl veți primi, în funcție de pensia actuală- kanald.ro

Simona Halep a ratat primul examen de BAC! ”Făceam parte din comisia de supraveghere”

Simona Halep a fost nevoită să meargă în paralel și cu performanța, dar și cu școala. Nu a renunțat la studii. Tenismena a învățat la Școala Gimnazială nr. 30 ”Gheorghe Țițeica” din Constanța, apoi, între 2006 și 2010, a fost elevă la Liceul cu Program Sportiv ”Nicolae Rotaru”, terminând cu medii mari în fiecare an.

Din păcate, Simona Halep a ratat primul examen de BAC, întrucât avea de jucat la un turneu în Asia. Fostul diriginte al Simonei Halep, Cătălin Spătaru, a povestit totul pe marginea acestui subiect, într-un interviu de suflet.  ” Mi-ați amintit de episodul Bacalaureat, si făceam parte din comisia de supraveghere a desfășurării examenului. La efectuarea prezenței singura persoană care lipsea era Simona Halep.

Am întrebat de ce lipsește și am primit răspunsul: Joacă tenis, este la un turneu, parcă în Asia. Eu, sigur m-am intrebat: ce copil ratează BAC-ul pentru un concurs? Acum am aflat răspunsul adevărat. Si nu pot spune decât: Bravo, Simona Halep! Toate eforturile tale nu au fost zadarnice!'”, a povestit profesorul pentru Libertatea.

Citește și: Simona Halep, lovitură dureroasă primită din partea antrenorului lui Carlos Alcaraz, câștigătorul de la Wimbledon! Ce motiv a avut Juan Ferrero să o refuze pe româncă?  

Citeste si: Durere de nedescris la priveghiul copilului de 3 ani din Mărășești, sfâșiat de câini. Tatăl lui, mesaj disperat lângă sicriu: “În loc să te duc la școală, te duc pe ultimul drum.”- kfetele.ro

Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro

Citeste si: Gestul facut de Alexandra Cuhuteac, fosta iubita a lui Cristian Botgros la aproape un an de la moartea Andreei Cuciuc: "I-ai facut cel mai frumos cadou!"- radioimpuls.ro

Simona Halep a ratat primul examen de BAC! Cu ce notă l-a luat însă în sesiunea următoare

Deși Simona Halep a ratat primul examen  de BAC, tenismena nu a lăsat lucrurile așa, a revenit la sesiunea următoare și a luat bacalaureatul cu o medie generală de peste 8.

Cu diploma de liceu în mână, Simona a dat un alt examen, de data aceasta la Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității Ovidius din Constanța, pe care a terminat-o în 2014, atunci când a obținut licența și totodată și posibilitatea de a profesa ca și cadru didactic.

Ce avere are Simona Halep

Din tenis, sport în care a câștigat 24 de titluri, dintre care două de Grand Slam, Roland Garros și Wimbledon, Simona Halep a agonisit o avere impresionantă, în jur de 40 de milioane de dolari. În plus, investițiile și afacerile imobiliare au plasat-o în TOP-ul celor mai bogați români, având la începutul anului 2022 aproximativ 50 de milioane de euro în conturi.