kanald.ro
Stiri
Noi probleme pe ruta Gara de Nord-Aeroportul Otopeni! Circulația trenurilor, suspendată în perioada următoare
Trenurile de pe ruta Gara de Nord-Aeroportul Otopeni vor fi suspendate în perioada următoare.
Probleme noi pe ruta care leagă Gara de Nord de Aeroportul Otopeni. Mai multe trenuri vor fi suspendate în perioada 25 ianuarie-13 februarie, din cauza unor lucrări de întreținere a linei inaugurate în luna decembrie.
Trenuri suspendate pe ruta Gara de Nord-Aeroportul Otopeni
Transferoviar Călători a anunțat faptul că în perioada 25.01.2021-13.02-2021 mai multe trenuri vor fi anulate. Se vor efecuta lucrări de întreținere pe linia de calea ferată, inaugurată în luna decembrie.
„Având în vedere solicitările CFR Infrastructură pentru efectuarea lucrărilor de întreținere a liniei de cale ferată pe relația București Nord – Aeroport H. Coandă, trenurile T.F.C. vor fi anulate în perioada 25.01.2021 – 13.02.2021”, anunță Transferoviar Călători, pe pagina de Facebook.
În data de 25 ianuarie vor circula doar trenurile 15021 pe relația București Nord – Aeroport H. Coandă și trenul 15020 pentru retur.
Trenurile au început să circule pe ruta Gara de Nord-Aeroportul Otopeni la începutul lunii decembrie 2020. Ruta are 19 km și poate fi parcursă în aproximativ 20-25 de minute.