WowNews logo WOWnews
Stories
Părinții lui Dany Vicol, primele declarații după accidentul provocat de Mario Iorgulescu

Stiri

Părinții lui Dany Vicol, primele declarații după accidentul provocat de Mario Iorgulescu

Cum au aflat părinții lui Dany Vicol că fiul lor a murit pe loc, după ce Mario Iorgulescu a intrat în el.

 

Părinții lui Daniel Vicol sunt distruși de durerea pierderii singurului copil și cer dreptate, după ce Mario Iorgulescu a intrat cu peste 200 de kilometri în mașina fiului lor. Oamenii vor ca Mario Iorgulescu să plătească cu închisoarea.

Citeste si: VIDEO În ce condiții trăiește acum Tanti Vasilica? Bătrâna a avut și case și palate, însă ceva s-a rupt la un moment dat! "Mi-a fost greu!" - kfetele.ro

„În noaptea aceea eram la serviciu şi la ora 2 şi jumătate m-au anunţat nişte prieteni. Mi-au spus să vin repede pe Şoseaua Chitilei că Dani a făcut accident. Am intrebat cât de grav, daca e bine si au zis vin-o repede ca nu stim, politia nu ne lasa sa vedem ce s-a intamplat.

La 3 fara cateva minute am ajuns la locul faptei. Cand am ajuns am mers la ambulanta, am crezut ca e acolo, acolo se strâgneau lucruri. Nu era acolo. Prima ambulanta a plecat cu ranitul, iar pe copilul meu nu-l găseam. Spuneau ca e la spital, dar era pe jos aruncat pe iarba la 10 m de masina lui. Toti incercau sa ma duca intr-o parte si alta ca sa nu-l vad.

Politistii nu m-au intrebat cine sunt, am spus sunt tatal victimei, am întrebat unde e şi mi s-a zis sa am rabdare şi sa stau linistit. Dupa aproape o ora, stând în zona, ma uitam, intrebam, am aflat ca el este mort deja. Din momentul acela nu stiu ce reactii am avut, foarte urate, nu am mai putut sa rezist„, a povestit tatăl tânărului ucis de Mario Iorgulescu pentru romaniatv.

Citeste si: Cristi Borcea a cerut eliberarea condiționată! Ce a putut să spună în fața judecătorilor: „Vă rog mult”

Citeste si: Simina, prima reacție după ce Jador a spus că este însărcinată! ”Am copil în burtă”

Citeste si: Actrița Mya-Lecia Naylor a murit, la numai 16 ani! Ce au decis anchetatorii

Bărbatul a mai spus că a aflat că „Mario Iorgulescu venea de la Târgovişte cu o viteza aproape de 300km/h, în momentul impactului persoana care au ajuns primii au zis ca acum era blocat la 245 km/h. Şoferul se spune ca era baut, la viteza aia nu stiu ce om poate sa conduca decat un om care nu e intreg la minte probabil. Fiul meu se apropia de semafor, semaforul era rosu, iar el era in oprire in aproapierea semaforului. În urma lui la 100 de metri era o alta masina care a vazut impactul real, unii din prietenii lui in spate”.

„Mi-au trebuit două ore să merg să-l văd. Mi-a fost frică să merg să-l vâd. Nu ştiam cum arată după acel impact”, a mai spus tatăl tânărului.

Mama lui Dany nu știe cum să îi explice nepoatei sale că nu mai are tată

Mama lui Dany a aflat abia spre dimineață de tragedie.

Citeste si: David Pușcaș nu își mai încape în piele de fericire. Tânărul urmează să meargă la un interviu pentru jobul mult visat: „Sunt singur la date, am ieșit să mă iubesc.” - kfetele.ro

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro

Citeste si: Veronica, SURPRINSĂ ÎN CLUB într-un mod care i-a șocat chiar și pe cei mai sceptici. Gestul care l-a făcut pe Ahmed să REACȚIONEZE imediat: "Asta înseamnă că...". Câteva secunde de video au fost sufic

„Eu am aflat tarziu, pe la 9 si ceva. Nu a vrut sa ma trezeasca nimeni sa-mi spuna nimic. Cand m-au trezit surorile am crezut ca s-a intamplat ceva cu sotul. Dupa am aflat ca era vorba de fiu, salvarea era la poarta, se pregatisera stiau ca o sa reactionez urat. Eu asta sper, asta vreau, ca legea să-şi faca datoria, sa fie pedepsit. Copilul meu a murit nevinovat, a lasat copii în urma.

Era singurul meu copil si sa nu ramana el nepedepsit. Lasa orfane o fetita si baiat, fetita de 7 ani si baietel de 4 luni. Fetiţei nu i-am zis că tatăl ei a murit. Am dus-o la bunicii ceilalti. Nici la ora actuală nu ştie că tatăl ei este mort. Întâi să-l duce pe el la locul lui şi apoi vedem cum facem. Am fost şi la psiholog sa intrebam şi au zis ca nu e bine sa o aducem aici. Sa o ducem într-un parc, sa-i explicam ca tati a plecat la Doamne Doamne”, a declarat mama tânărului ucis de Mario Iorgulescu.