kanald.ro
Actualitate
Partidă de amor filmată într-o mașină oficială a ONU. Imaginile au devenit virale
Un filmuleț de 18 secunde, devenit viral pe internet, i-a șocat pe reprezentanții Organizației Națiunilor Unite.
În imagini se vede o femeie îmbrăcată cu o rochie roșie care se urcase peste un bărbat pe bancheta din spate a unui vehicul de teren cu însemnele ONU, scrie BBC. Oficialii instituției au declanșat o anchetă internă.
Reacția oficială a reprezentanților ONU nu s-a lăsat așteptată. Oficialii se declară oripilați de imagini. Purtătorul de cuvânt al secretarului general al ONU spune că scenele sunt „ respingătoare ”.
În clip se poate observa o femeie îmbrăcată cu o rochie roșie, care se urcase peste un bărbat aflat pe bancheta din spate a unui vehicul 4x4 alb, cu marcaje ONU. Videoclipul a fost filmat pe o stradă principală din Tel Aviv.
ONU investighează incidentul
ONU a declarat că investighează incidentul și este aproape să identifice persoanele văzute în videoclip. Reprezentanții instituției spun că cei implicați sunt cel mai probabil membri ai personalului din cadrul forțelor de menținere a păcii din Israel.
Stéphane Dujarric, purtătorul de cuvânt al secretarului general al ONU, António Guterres, a calificat comportamentul văzut în videoclipul de 18 secunde drept „scârbos”.
ONU are politici stricte de combatere a abaterilor de natură sexuală din partea membrilor personalului său. Personalul care încalcă regulile de conduită poate fi repatriat sau interzis de la operațiunile ONU de menținere a păcii, dar este responsabilitatea națiunii lor de origine să ia măsuri disciplinare sau legale suplimentare, scrie BBC.
Organizația Națiunilor Unite a fost implicată în mai multe scandaluri sexuale de-alungul timpului.