După ce a ieșit de la centrul de reabilitare, fiul Clejanilor a fost prins la volan, deși avea persmisul suspendat.
Fulgy a ajuns în prim-planul unui scandal imens, care este departe de a se încheia, se pare. În urmă cu câteva săptămâni bune, el a fost prins de oamenii legii conducând sunt influența substanțelor interzise și a fost dus la secția de poliție pentru a dat explicații. Fiul Clejanilor a făst lăsat să plece la scurt timp, iar pe rețelele de socializare a început să fie foarte vocal și să facă tot soiul de declarații incredibile legate de diverse vedete din showbiz.
De asemenea, a început să amenințe cu moartea unele persoane publice, printre care și pe sora lui vitregă, Ramona.
El a dispărut din spțiul public câteva săptămâni, fiind internat la un centru de reabilitare, însă după ce a ieșit a făcut și prima gafă. Paparazzi l-au surprins pe fiul Clejanilor la un restaurant de fițe din Capitală alături de tatăl său. Nimic ieșit din comun până acum. Doar că la un moment dat, Fulgy s-a ridicat de la masă și s-a urcat în mașină și nu pe locul pasagerului, ci al șoferului.
Deși are permisul suspendat după ce a fost prins la volan sub influența substanțelor stupefiante, tânărul artist doar a mutat mașina din locul unde era parcată și s-a ales cu un nou dosar penal, după ce polițiștii s-au autosesizat. Acum, Fulgy face primele declarații de la acel incident.
Citeste si: Durere de nedescris la priveghiul copilului de 3 ani din Mărășești, sfâșiat de câini. Tatăl lui, mesaj disperat lângă sicriu: “În loc să te duc la școală, te duc pe ultimul drum.”- kfetele.ro
Fulgy, motivul pentru care s-a urcat la volan, deși are permisul suspendat
Băiatul ține legătura cu fanii prin intermediul rețelelor de socializare și a simțit nevoia să se justifice cu privire la un incident care a avut loc în urmă cu câteva zile, când a fost externat de la centrul de reabilitare. Fulgy a spus printr-un filmuleț de pe InstaStory că deși nu are dreptul de a mai conduce, el a mers doar să mute mașina din locul în care era parcată și nici nu s-a deplasat prea departe cu ea, ci
doar 15 metri. De asemenea el a mai spus că a făcut acest gest pentru că a vrut să-și dea drumul la aerul condiționat, iar
Ioniță de la Clejani nu putea.
Citeste si: Fulgy s-a ales cu un nou dosar penal. Fiul Clejanilor a fost filmat conducând fără permis
„Oameni, am condus mașina într-un bun simț, să-mi dau drumul la aer condiționat pentru că domnul Ioniță nu putea să o facă, am făcut-o eu. 15 metri de pe Decebal de la terasa aia (n.r. la care se afla cu Ioniță de la Clejani). Vorbesc doar prost, după cum vedeți, nu fac nicio faptă. Un șmecher nu se enervează, dar eu sunt cel mai mare fraier, pun botul la toată lumea și mă enervez, iar pentru social media o să fiu un exemplu de mâine, nu de azi”, a spus Fulgy e rețelele de socializare.
Citeste si: Cum va fi vremea în perioada 6 octombrie- 2 noiembrie 2025: Când cresc temperaturile și când scăpăm de frig- kanald.ro
Citeste si: Gestul facut de Alexandra Cuhuteac, fosta iubita a lui Cristian Botgros la aproape un an de la moartea Andreei Cuciuc: "I-ai facut cel mai frumos cadou!"- radioimpuls.ro
Citeste si: Fulgy a recunoscut tot: ”Am fost la un mic pas de a le lua viața părinților mei”. Ce i-a făcut pisicii fostei lui iubite: ”Într-un scurt moment de nervi..”. Este incredibil!