Primele imagini de la priveghiul actriței Tamara Buciuceanu. A fost depusă pe scena de la Teatrul Bulandra! Imagini emoționante VIDEO

Sicriul cu trupul actriței Tamara Buciuceanu a fost adus la Teatrul Bulandra, pe scena căruia actrița a jucat în numeroase spectacole.

Distribuie pe:

Autor: C.L.

Tamara Buciuceanu, ultimul spectacol la Bulandra! Sicriul închis a fost dus în teatru în aplauzele celor prezenți joi dimineața în fața sălii ”Toma Caragiu”. În memoria actriței, întreaga fațadă a teatrului a fost acoperită cu poze ale acestei doamne a teatrului românesc, în diferite etape ale carierei sale.

Iar în fața teatrului, lângă potretul actriței, oameni simpli și actori, au început să aprindă lumânări în memoria celei care ne-a făcut pe toți să râdem în rolurile sale din film sau în spectacolele de teatru. Printre primii actori care au venit să aprindă o lumânare la căpătâiul Tamarei Buciuceanu a fost Daniela Nane. Aceasta a venit singură, aducând un buchet de crizanteme albe.

La un moment dat, din teatru a ieșit plângând actrița Manuela Ciucur, cea care a fost colegă de scenă cu Tamara Buciuceanu de atâtea ori, chiar la Bulandra. 

Este o perioadă tristă pentru Teatrul Bulandra, al doilea priveghi care are loc pe scenă, după cel al lui Ducu Darie, mort luna trecută.

Tamara Buciuceanu va fi înmormântată mâine, la Cimitirul Sf Vineri

Sicriul cu trupul Tamarei Buciuceanu va fi toată ziua la Teatrul Bulandra, unde prietenii și admiratorii pot veni să aprindă o lumânare, să aducă o floare și să-și ia rămas bun. Vineri, la ora 9,30, sicriul va fi dus la Biserica Sf. Gheorghe Nou, actriţa urmând să fie înmormântată, în aceeaşi zi, la Cimitirul Sfânta Vineri din Bucureşti.

Citeste si: Câţi bani câştiga Tamara Buciuceanu! Marea actriţă încasa de 15 ani indemnizaţie de merit!

Citeste si: Doamna Isoscel, discretă până în ultima clipă! Ce dramă ascundea marea actriță Tamara Buciuceanu

Citeste si: Cutremurător! Ștefan Bănică jr a plâns  pe scenă după Tamara Buciuceanu Botez! Momente emoționante la Iași! Avem imagini exclusive

Citeste si: Cutremurător! Ștefan Bănică jr a plâns  pe scenă după Tamara Buciuceanu Botez! Momente emoționante la Iași! Avem imagini exclusive

Tamara Buciuceanu a murit marți, la vârsta de 90 de ani. Marea actriță era interantă la Spitalul Elias, unde ajunsese la începutul lunii, cu probleme de respirație. 

imagini: Loredana Salomia, Știrile Kanal D

Galerie foto  Urmatorul articol
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
P
Setari de confidentialitate