
kanald.ro
Ramona de la Clejani
Vedete
Ramona de la Clejani trece prin momente neplăcute, după ce a ajuns de urgență pe mâinile medicilor.
Ramona de la Clejani a trecut prin momente dificile în ultimele zile. Fiica nelegitimă a lui Ioniță de la Clejani nu a mai rezistat și le-a cerut ajutorul medicilor, după ce a început să se simtă rău. Bruneta a ajuns de urgență la spital, iar recent a făcut și primele declarații despre problemele de sănătate cu care se confruntă.
În urmă cu două seri bruneta a simțit înțepături mari în zona inimii, astfel că a decis să cheme ambulanța de urgență.
„În urmă cu două seri, la miezul nopții am fost luată de o ambulanță, de acasă, din cauză că am avut înțepături mari în zona inimii. Doctorii m-au ținut sub supraveghere toată seara iar acum sunt acasă cu ceva pastile. Mi-au spus că am avut un prim atac de panică și anxietate, plus depresie”, a mărturisit Ramona din Clejani, pentru click.ro.
Solista susține că a ajuns să aibă probleme din cauza stresului, dar și a oboselii acumulate. De altfel, a menționat că de acum înainte o să încerce pe cât posibil să nu mai ajungă într-o asemenea situație.
„Trag un semnal de alarmă tuturor să încerce prin orice metodă să aibă grijă de sănătatea lor. De acum voi face tot posibilul să fiu mai atentă cu mine. Am ajuns în starea asta din cauză că s-au acumulat mai multe cum ar fi: nervi, stres, însă îi mulțumesc lui Dumnezeu că nu a fost și nu este ceva grav. Acum respir bine și încerc să mă odihnesc mai mult”, a mai spus Ramona de la Clejani, pentru aceeași sursă menționată mai sus.
Ramona de la Clejani