
kanald.ro
Ozana Barabancea
Vedete
Ozana Barabancea a avut o reacție tranșantă la adresa industriei muzicale din prezent.
Ozana Barabancea este una dintre cele mai cunoscute și apreciate soliste de jazz de la noi din țară, fiind totodată și profesoară de canto. Vedeta are o vastă experiență în domeniul muzical, însă ceea ce se întâmplă în prezent în această industrie îi provoacă o mare dezamăgire artistei.
Într-un interviu oferit recent, Ozana Barabancea și-a spus părerea sinceră despre modul în care decurg lucrurile, în momentul de față, în muzică. Vedeta nu a ezitat să-și arate nemulțumirea față de piesele pe care le cântă tinerii artiști, mărturisind că, după părerea ei, în prezent vocile cântăreților nu sunt deloc puse în valoare.
În ceea ce privește versurile pe care le interpretează acești cântăreți, Ozana Barabancea nu are prea multe lucruri bune de spus. Solista a declarat că unele melodii din noua generație nu sunt pe placul ei, ba chiar ajung să o și enerveze.
„Sunt foarte multe voci care, din păcate, nu își pun în valoare vocea pentru că partiturile scrise sunt derizorii. Iar atunci vocea umană a devenit un instrument aleatoriu și nu mai sunt scrise partituri pentru a pune în evidență vocea. În ziua de azi muzica aceasta, nu pot să zic comercială, minimizează importanța vocii umane. Pe vremuri existau compozitori care puneau în valoare vocea umană.
Cred că mesajul este foarte important și cred că este vorba de multe mesaje subliminale printre versurile pe care noi le cântăm. Iar mesajele frizează estetica urâtului și decadența socială. Prefer să ascult o apă curgătoare și un vânt tremurând printre frunze, să ascult sforăit de broaște, decât să ascult o muzică ce îmi influențează negativ profunzimea sufletului. Și mă refer la fenomenul în sine, nu neapăralt la vreo piesă în mod special. Dar sunt piese care chiar mă enervează, nu le spun că le fac reclamă”, a declarat Ozana Barabancea, pentru Fanatik.ro.
Ozana Barabancea
Deși au trecut aproape 20 de ani de când artista și tatăl copiilor ei s-au separat, Ozana Barabancea încă nu și-a refăcut viața sentimentală. În urmă cu ceva timp, vedeta a discutat despre acest subiect, mărturisind că nici nu are de gând că lase un alt bărbat să pătrundă în casa și familia ei.
Solista povestea atunci că ar accepta o invitație în oraș sau o propunere pentru a face parte dintr-un proiect alături de o persoană de sex masculin, însă nici nu se pune problema de o legătură mai apropiată.
„Copiii se văd cu tatăl lor, au o relație foarte frumoasă și nu cred că este cazul să vin eu cu vreun Făt Frumos. Cred că am devenit foarte cerebrală. De la o anumită vârstă ai tabieturile tale și este greu să te obișnuiești cu o nouă persoană. Să ies la un suc, la un pahar, să facem un proiect împreună, aș accepta, dar să am o relație cu cineva care să vină, să doarmă la mine, să vină în casă la mine, cred că ar fi prea mult și nu cred că asta ar vrea copiii mei și nici eu.”, a mărturisit Ozana Barabancea.