Repetarea anului școlar 2020. Monica Anisie, ministrul Educației, noi declarații privind înghețarea anul școlar

Repetarea anului școlar 2020. Monica Anisie a făcut, marți seară, noi declarații privind anul școlar.

Distribuie pe:

Autor: A.N.C

Repetarea anului școlar 2020. Monica Anisie, ministrul Educației, noi declarații privind înghețarea anul școlar

Monica Anisie a vorbit, marți seara, la Digi24, despre posibilitatea ca această vacanță forțată a elevilor și studenților, determinată de epidemia de coronavirus, să se prelungească după sărbătorile de Paște.

Ministrul Educației a declarat că nu va ezita să solicite acest lucru, dacă în felul acesta copiii vor fi mai feriți de pericolul îmbolnăvirii.

Monica Anisie, ministrul Educației, noi declarații privind înghețarea anul școlar

„Suntem încă sub incidența decretului prin care toate cursurile, inclusiv cele din mediul universitar, sunt suspendate. Dacă este necesar, probabil că se va prelungi (decretul pentru starea de urgență - n.r.), dar la momentul acesta, nu putem să spunem în mod clar. Trebuie să privim lucrurile în funcție de evoluția pandemiei de coronavirus din România. Cred că în aceste momente este foarte important pentru noi toți să ne știm copiii în siguranță și sănătoși”, a spus Monica Anisie.

Mai mult decât atât, întrebată dacă în acest moment crede că după Paște va fi prelungită vacanța, ministrul educației a răspuns: „Dacă este vorba despre siguranța și sănătatea copiilor, voi fi prima care voi solicita ca această situație să se prelungească, pentru a nu-i pune în niciun moment în pericol pe copii și pe studenți”.

Repetarea anului școlar 2020. Monica Anisie, ministrul Educației, noi declarații privind înghețarea anul școlar

Repetarea anului şcolar nu este o soluţie, în condiţiile în care 75% din materie a fost predată

Alianţa USR PLUS a transmis, marţi, că repetarea anului şcolar nu este o soluţie, în condiţiile în care 75% din materie a fost predată. Alianţa cere ministerului Educaţiei să vină urgent cu un plan concret de acţiune pentru perioada următoare.

”Alianţa USR PLUS consideră iresponsabil ping-pong-ul declaraţiilor dintre vicepremierul Raluca Turcan şi ministrul Educaţiei, Monica Anisie, pe marginea subiectului îngheţării anului şcolar, în condiţiile în care aproximativ 75% din materia didactică deja a fost predată. Alianţa USR PLUS solicită ministerului Educaţiei să vină urgent cu un plan concret de acţiune pentru perioada următoare, deoarece scenariul îngheţării anului şcolar este unul inacceptabil”, au transmis, marţi, reprezentanţii alianţei.

Potrivit acestora, planul ar trebui să conţină concret soluţii pentru alfabetizarea digitală a profesorilor şi accesibilizarea învăţării online.

”Unii profesori nu ştiu să predea la distanţă, unii elevi nu au acces la internet. În lipsa unor instrucţiuni extrem de clare, cadrele didactice nu ştiu dacă pot avea autonomia de a-şi contacta elevii de la fiecare clasă pentru ore online sau trebuie să aştepte o soluţie unitară la nivel naţional. Alianţa USR PLUS consideră că este oportun ca, în aceste momente delicate pentru România, ministrul Educaţiei să implice în elaborarea acestui plan de acţiune toţi actorii implicaţi şi interesaţi din educaţie (de la elevi la profesori şi părinţi, specialişti în învăţare online, ONG-uri naţionale, partide politice) pe toate scenariile de lucru pe care le are în vedere”, a mai transmis Alianţa.

Citeste si: Credeai că ești ferit de COVID-19 în casă? Află că nu! La ce trebuie să fii atent

Citeste si: Cum se schimbă Europa după criza COVID-19. China și Rusia se luptă pentru Italia

Citeste si: Dezastru produs de Covid-19 la New York. Epicentrul pandemiei se mută peste Ocean

Potrivit USR PLUS deciziile nu pot fi luate decât după o analiză temeinică a situaţiei şi după obţinerea unui larg consens în rândul celor direct afectaţi de soluţiile propuse.

”Anul şcolar 2019-2020 poate să fie finalizat în condiţii acceptabile doar dacă toţi actorii implicaţi colaborează strâns în această perioadă. Niciodată nu a existat un moment mai bun ca acesta pentru a uita de orgoliile politice şi pentru a colabora transparent şi deschis cu toţi cei care vor să contribuie la educaţia din România”, au mai transmis cele două formaţiuni.

Alianţa USR PLUS propune mai multe măsuri urgente:

1. Lansarea grupului de lucru „Alianţa naţională pentru Educaţie”, cu participarea a câte unui expert pe domeniul educaţiei din partea tuturor partidelor şi a ONG-urilor educaţionale care doresc să sprijine în această perioadă educaţia din România.

2. Elaborarea unui Plan de acţiune concret pe toate scenariile de lucru, care ţine cont de perioadele de suspendare a cursurilor şi de constrângerile privind accesibilitatea la resurse şi consultarea tuturor factorilor implicaţi în procesul de educaţie (elevi, profesori, părinţi) înainte de luarea oricărei decizii

3. Orientarea fondurilor europene rămase necheltuite către proiecte de dotare a şcolilor şi copiilor din zonele defavorizate, prin mecanisme flexibile, implementabile în termen scurt.

4. Solicitarea de resurse private individuale şi organizaţionale (crowdsourcing) care să sprijine implementarea planului naţional elaborat la punctul #2 cu participarea publicului larg (specialişti IT, resurse digitale, soluţii tehnice de semnal şi servicii internet pentru zone defavorizate etc.).

5. Transparentizarea nivelului de implementare a planului de acţiune naţional, printr-o singură platformă digitală care să comunice în fiecare zi către publicul larg - cifre critice vizavi de implementarea proceselor de învăţare online, care să permită părinţilor să semnalizeze disfuncţionalităţi sau probleme tehnice şi care să recunoască contribuţia actorilor privaţi ce sprijină cu resurse această implementare.

Galerie foto  Urmatorul articol
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate