
kanald.ro
Actualitate
Rezultate Evaluare Națională 2020. Elevii care au terminat clasa a VIII-a au încep de luni, 15 iunie, Evaluarea națională 2020. Examenele din acest an s-au desfășurat în condiții speciale din cauza măsurilor impuse de pandemia de coronavirus.
Rezultate Evaluare Națională 2020. Edu.ro urmează să fie afișate luni, 22 iunie, rezultatele la Evaluare Națională 2020 după ce în această săptămână absolvenţii claselor a VIII-a au susţinut probele scrise la Limba şi literatura română, limba maternă şi Matematică. O premieră în acest an este faptul că rezultatele de la examenul de Evaluare Naţională sunt afișate sub anonimat, astfel nu se poate identifica numele elevului și nota primită de acesta.
În acest an, un număr de 172.482 de absolvenţi ai clasei a VIII-a, dintre care 16.004 în municipiul Bucureşti, s-au înscris la Evaluarea Naţională din sesiunea 2-27 iunie, conform situaţiei centralizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Luni, 22 iunie, sunt afișate rezultatele, până la ora 14:00, și tot începând cu această zi, între orele 16:00 şi 19:00, dar şi marţi, între orele 8:00- 12:00, se vor putea depune contestaţiile. Pe data de 27 iunie este programată afişarea rezultatelor finale după soluţionarea contestaţiilor.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării urmează să facă ăublice rezultatele elevilor obţinute în urma susţinerii examenului de Evaluare Națională, însă noutatea este că în acest an, pentru prima dată, sunt afișate cu anonimizarea numelui şi a prenumelui. Măsura a fost impusă la cererea părinților. Rezultate obținute de elevi la examenul de Evaluarea Națională 2020 urmează să fie afișate la avizerele centrelor de examen, dar și pe site-ul edu.ro.
Listele conțin codul unic al candidatului, școala de proveniență, rezultatele probelor examenului și media.Candidații au primit, la finalul probei de Matematică, un raport cu: școala de proveniență a candidatului, județul, numele și prenumele candidatului, CNP și codul unic aferent candidatului:Ex: JJ0000000 (JJ-indicativul județului). Astfel, cu aceste date își pot afla nota la examen, fiind foarte important să nu o piardă.
Evaluare Nationala 2020.
Profesorii incaseaza 9,90 lei pentru fiecare lucrare corectata la examenul de Evaluare, in timp ce evaluarorii primesc 12,40 lei/lucrare. Un presedinte de comisie incaseaza intre 547 de lei (Evaluare) si 1.985
Profesorii care corecteaza testele la Evaluarea Nationala primesc 9,90 lei pentru fiecare lucrare, in timp ce un evaluator de la Bacalureat incaseaza 12,4 lei/lucrare, se arata in Ordinul de ministru.
Cum arata indeminizatiile pentru comisiile de examen de la Evaluarea Nationala 2020:
presedinte comisie 547 lei
membru comisie 465 lei
asistent 63 lei
Comisie de evaluare de la Evaluarea Nationala:
la o comisie de pana la 1.000 de candidati 1.260 lei
la o comisie de peste 1.000 candidati 1.343 lei
profesor evaluator 9,90 lei/lucrare corectata
Pentru examenul de Bacalaureat 2020:
presedinte comisie pana la 100 de candidati 1.259 lei
presedinte comisie peste 100 de candidati 1.342 lei
vicepresedinte, secretar, membru 864 lei
asistent 75 lei/zi
Comisii din centrele de evaluare Bacalaureat 2020:
presedintele comisie pana la 750 de candidati 1.916 lei
presedinte comisie de peste 750 candidati 1.985 lei
vicepresedinte 1.094 lei
membru 864 lei
evaluator 12,40 lei/lucrare
O profesoară din Iași a fost confirmată pozitiv cu COVID-19 după ce a corectat lucrările de la Evaluarea Națională. Profesoara din Iași care a fost confirmată pozitiv cu coronavirus după ce a corectat lucrările de la Evaluarea Națională a intrat în contact cu alte 20 de cadre didactice. Profesoara a fost confirmată la sfârşitul acestei săptămâni și este deja internată în spital. Astfel, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Iași început o anchetă epidemiologică.
„Este o situaţie deosebit de gravă, deoarece persoana respectivă a intrat în contact cu aproximativ 20-30 cadre didactice care au participat la corectarea lucrărilor la proba Limba şi literatura română de la Evaluarea Naţională. Aşteptăm să vedem dacă vom avea alte cazuri de infectare cu COVID-19 printre contacţii doamnei respective. Fiind corector, nu a intrat în contact cu elevii, ci cu foarte mulţi profesori", a declarat presei Laviniu Lăcustă, preşedintele USLIP Iaşi, potrivit Știrile Tvr. Acesta afirmă că situaţiile în care elevi şi profesori sunt infectaţi sunt cauzate şi de redeschiderea şcolilor.
Citeste si: Premieră în istoria Bacalaureatului din România. Schimbări majore
Citeste si: Perle de la Evaluarea Națională la limba română: „Traian Vuia a proiectat un automobil... gen, de zburat”
„Considerăm că este o recrudescenţă şi pe fondul deschiderilor unităţilor şcolare. Rămâne să vedem în următoarea perioadă care vor fi consecinţele. Dacă lucrurile decurg în acest ritm mi-e teamă ca nu cumva preşedintele României să recurgă la reinstituirea măsurii stării de urgenţă”, a precizat Laviniu Lăcustă.
15 iunie 2020 – Proba de Limba și Literatura română- scris
17 iunie 2020 – Proba de Matematică -scris
18 iunie – Proba de Limba și Literatură maternă – scris
22 iunie (până la ora 14.00) – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
22 iunie (între 16.00 și 19.00) și 23 iunie (între 8.00 și 12.00) – Depunerea contestațiilor
23 -26 iunie – Soluționarea contestațiilor
27 iunie – Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor