WowNews logo WOWnews
Stories
Românii au prins gustul lucrului de acasă în pandemie. Ce alte avantaje caută angajații când schimbă locul de muncă? | EXCLUSIV

Actualitate

Românii au prins gustul lucrului de acasă în pandemie. Ce alte avantaje caută angajații când schimbă locul de muncă? | EXCLUSIV

Analistul economic Constantin Rudnițchi a comentat pentru WOWbiz.ro concluziile celui mai recent studiu care vizează, în principal, dorința de revenire la birouri a angajaților din România.

Pandemia a schimbat regulile jocului pe piața muncii din România, mai ales când vine vorba de mediul privat. Potrivit unui studiu realizat de Career Shift, un program românesc de reorientare profesională, cei mai mulți angajați au ajuns să aprecieze flexibilitatea și faptul că își pot face munca de acasă.

Constantin Rudnițchi, analist economic: „Senzația mea este că, acum, companiile își doresc să aducă oamenii la birouri.”

Românii au prins gustul lucrului de acasă în pandemie. Ce alte avantaje caută angajații când schimbă locul de muncă

Citeste si: Tragedie rutieră pe Valea Oltului! O persoană a murit și alte patru au fost rănite în urma impactului dintre două autoturisme- kanald.ro

Din studiul Career Shift reiese faptul că 72,7% dintre participanți ar alege alt loc de muncă, pe același salariu, cu opțiunea de a lucra de unde doresc. În ultimii doi ani și jumătate, angajații care își permit să muncească și de acasă au descoperit că își pot organiza timpul altfel și că fac o economie de timp și bani renunțând la drumurile cu mașina până la birou. Printre alte beneficii cheie pe care angajații le caută la un nou job se numără și un mediu de lucru mai prietenos și timpul liber pe care îl au la dispoziție.

„Angajații români au prins gustul de a lucra de acasă. Nu e rău acest lucru, problema este că nu se potrivește la toate profesiile și toate meseriile. Cu siguranță și angajatorii ar fi interesați să aibă un stil de lucru de la distanță, pentru că ar avea, în principiu, niște reduceri de cheltuieli, de la sediu la facilități care trebuie acordate angajaților. Senzația mea este că, acum, companiile își doresc să aducă oamenii la birouri.

Spun asta pentru că atât companiile, cât și unii angajați, au înțeles în perioada asta că e mai greu să construiești o echipă cu oameni lucrând de la distanță. Uneori, managementul este mult mai greu de făcut cu oamenii care lucrează de acasă. Cred că acum companiile ar opta pentru reîntoarcere. Probabil că o parte dintre firme vor merge pe o cale hibridă, în sensul că vor avea câteva zile de lucru de acasă, câteva zile de lucru de la birou”,
le-a explicat Constantin Rudnițchi jurnaliștilor WOWbiz.

Citeste si: Ne așteptăm să intrăm în recesiune până la finalul anului? Economiștii avertizează: „S-ar putea să existe o surpriză neplăcută”| EXCLUSIV

Constantin Rudnițchi: „Schimbarea locului de muncă este mai mult o dorință și nu neapărat ceva ușor de pus în practică.”

Românii au prins gustul lucrului de acasă în pandemie. Ce alte avantaje caută angajații când schimbă locul de muncă

Constantin Rudnițchi, analist economic

[Sursa foto: Facebook]

Citeste si: Când va anunța Iancu Sterp sexul copilului? Tânărul a făcut anunțul: “Cred că v-am ținut un pic cam mult pe jar.”- kfetele.ro

Citeste si: CE A FĂCUT Igor Cuciuc pentru soția sa e pur și simplu de neuitat: "Nimic nu este mai prețios. Merg pe drumul vieții cu..." Gestul interpretului de muzică populară aduce LACRIMI chiar și celor mai puternici. După tot ce au trăit, artistul face asta public- radioimpuls.ro

Studiul realizat de Career Shift scoate în evidență și faptul că 77% dintre respondenți vor să își schimbe locul de muncă în următorul an. Organizația face legătura între acest rezultat și trendul internațional „The Great Reshuffle” (Marea Reașezare), început în SUA, care a însemnat un val de demisii urmat de un val similar de reangajări. În condițiile în care oamenii pun tot mai mult accentul pe echilibrul dintre viața personală și muncă, și pe posibilitatea de a lucra de acasă, legătura este de înțeles, însă climatul economic din 2022 face orice schimbare „de macaz” mai dificilă.

„Mi-aduc aminte că acum un an, în Statele Unite, era un așa-numit val al demisiilor. În Europa n-a prea ajuns acest val. Acolo a funcționat, aici nu. Probabil pentru că piața forței de muncă este mai flexibilă în America. Poate că oamenii sunt mai curajoși, iar în Europa sunt mai așezate lucrurile. Probabil că nici nu vom mai auzi aici de un val de tipul acesta, pentru că în studiu apare faptul că mulți vor să schimbe locul de muncă, dar puțini au și ceva concret. Asta ne arată că este mai mult o dorință și nu neapărat ceva ușor de pus în practică. Dacă îi ascultăm pe antreprenori, ei spun că au nevoie de oameni. În anumite sectoare va fi mereu nevoie de oameni, de exemplu în construcții”, a adăugat Constantin Rudnițchi.