
kanald.ro
Social
Un cuplu din Florina au ajuns portretizarea modernă a cuplului „Romeo și Julieta”, după ce coronavirusul i-a separat până în ultimele clipe de viață.
A fost dragoste până la adânci bătrâneți pentru acest cuplu din Florida. Sam Reck, în vârstă de 90 de ani, a murit, sâmbătă, 8 august, din cauza infectării cu Covid-19. Bărbatul s-ar fi infectat după ce și-a vizitat soția la spital, pe care nu a mai văzut-o de foarte mult timp. JoAnn Reck, în vârstă de 86 de ani, a fost diagnosticată cu demență și a fost necesară internarea. Pe 12 iulie, aceasta s-a stins din viață.
Deși știa pericolul la care se expune, Sam Reck a vrut să-și vadă soția pentru ultima dată și o să țină de mână. A fost pentru ultima dată când s-au văzut, iar trei săptămâni mai târziu, bărbatul a murit din cauza complicațiilor provocate de coronavirus.
Cuplul a fost asemănat cu „Romeo și Julieta” al lui Shakespeare, deoarece din cauza pandemieid e coronavirus, ei nu au putut fi unul lângă celălalt.
Holly Reck, fiica bărbatului, a declarat că nimic nu ar fi putut să-l oprească să-și viziteze soția care i-a fost alături 30 de ani de zile. „Nu am putut face nimic pentru a-l convinge. Ar fi ajuns acolo într-un fel sau altul să o vadă”, a declarat aceasta, potrivit New York Post.
Fiul lui JoAnn Reck din prima căsătorie a mărturisit că Sam Reck nu a avut niciun regret, chiar dacă asta l-a costat infectarea cu noul coronavirus care a făcut ravagii în toată lumea.
„Mi-a spus că indiferent ce se întâmplă, a fost foarte fericit că a avut ocazia să-şi ia la revedere şi să o ţină de mâna încă o dată”, a declarat fiul bătrânei.( Citeste si: Organizaţia Mondială a Sănătăţii, avertisment cumplit: "Există multă durere, suferinţă")