
kanald.ro
Vedete
Rona Hartner a vorbit despre cea de a doua intervenție chirurgicală și despre lupta pe care o duce cu cancerul.
Rona Hartner a ajuns la spital în urmă cu o lună, după ce a acuzat stări de rău. Medicii i-au spus că are nevoie urgentă de o operație pe colon. După intervenția chirurgicală ea a anunțat că se simet foarte bine și credea că problemele ei cu sănătatea au luat sfârșit, Din păcate, ulterior a aflat că nu a scăpat de lupta cu cancerul și că va fi nevoită să facă chimioterapie preventivă.
După cea de-a doua interveție suferită, Rona Hartner a oferit o nouă declarație pentru a-și ține fanii la curent cu starea ei de sănătate. Din fericire, se simte bine și încearcă să-și păstreze optimismul chiar și în aceste momente.
„Mă simt bine, mi s-a adăugat un cateter pe anestezie locală pentru a începe chimio. Trebuie să fac şase luni pentru prevenţie. O sa am din doua în doua saptamâni, timp de trei zile. O să le fac în Franţa ca este mai simplu. O să fie ceva usor pentru ca este de preventie. Eu sunt optimistă. Eu am luat această boală pe post de gripă. Eu îl privesc ca pe un virus de care organismul meu nu a ştiut să se apare. Daca vrea Dumnezeu sa-mi dea zile. Nu vreau să intru în depresie. Eu liniştesc toata familia, dar eu nu vrau sa ma panichez. Toti avem o frică de moarte şi dacă acceptăm să scăpăm de această frica este normal”, a declarat Rona Hartner într-o emisiune de televiziune.