Ne aflăm în Postul Paștelui și reprezintă o perioadă când foarte mulți oameni devin mai tradiționali și renunță la anumite alimente. Ba mai mult decât atât, își îndreaptă fața către biserică!
Ne aflăm în Postul Paștelui. Acesta a început de câteva zile, din data de 11 martie, iar Paștele ortodox va fi sărbători de români pe data de 28 aprilie. Pe de altă parte, Postul Catolic a început din data de 6 martie, odată cu Miercurea Cenușii, iar Paștele catolic va fi sărbătorit pe data de 21 aprilie.
Odată cu începerea Postului Paștelui, oamenii se îndreaptă mai mult către divinitate și merg la biserică pentru a aprinde o lumânare și pentru a se ruga.
Există o rugăciune pe care o poți spune în Postul Paștelui oricând simțiți nevoia, cu scopul de a găsit liniștea sufletească.
"Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.
Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei dăruieşte-mi-l mie, slugă Ta. Aşa, Doamne Împărate, dăruieşte-mi că să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu. Că binecuvântat eşti Tu în vecii vecilor. Amin", este rugăciunea pe care trebuie să o rostești.