kanald.ro
Diverse
Sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, în ”ROventura”, Incursiune de poveste în inima de sare a Bucovinei, la Cacica
”ROventura” ne invită sâmbătă, de la ora 15:00, într-o veritabilă călătorie în fascinanta Bucovină.
George Mihai și Andreea Străvoiu ajung, de data aceasta, la Cacica și la Gura Humorului, în căutarea unor povești nepereche, pe care ni le vor oferi prin intermediul ”ROventura”.
Plină de frumuseți de suprafață, Bucovina ascunde adevărate minuni și în adâncuri. Una dintre cele mai vechi mine de sare din țară stă și astăzi mărturie străvechii îndeletniciri de pe aceste meleaguri.
“Nimic fără Dumnezeu!” capătă alt sens aici, la Capela Sfânta Varvara, chiar în pântecele masivului de sare. Acum nu se mai aud târnăcoapele în inima muntelui de sare, ci răsună doar pașii celor care vin să descopere acest crâmpei de istorie și de civilizație a sării, de la Cacica.
O sumedenie de activități te îmbie să îți petreci cât mai mult timp aici, în adâncuri, la terapia cu aerosoli și la fel de terapeutice sunt și poveștile pe care le vom afla prin intermediul ”ROventura”.
Roventurienii noștri sunt gata de un popas așa cum se cuvine, după o călătorie strașnică. Gheorghe Niță și Ilie Rotundu, gazdele călătorilor, pun suflet și pasiune în tot ceea ce fac, iar asta o simt toți cei care le calcă pragul stânii turistice sau le gustă produsele lactate.
O scurtă vacanță în urbea din inima Bucovinei te încarcă de bine și de frumos și, pe lângă descoperirile culinare, nu ai cum să nu prețuiești și clipele de relaxare.
Nu ratați sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, o călătorie unică, în inima de sare a Bucovinei, la Cacica, alături de George Mihai și Andreea Străvoiu, gazdele ”ROventura”, la Kanal D.
Citeste si: Faimoșii au pierdut jocul de imunitate! Lovitură dură pentru vedetete de la Survivor România