kanald.ro
Stiri
Sicriul cu trupul lui Marcel Lepa, criminalul care a împușcat mortal un polițist din Timiș, respins de capela cimitirului! Care este motivul
Mâine are loc înmormântarea criminalului Marcel Lepa.
Mâine are loc înmormântarea ucigașului Marcel Lepa, cel care l-a împușcat mortal pe Cristian Amariei, polițistul aflat în misiune în localitatea Izvin, județul Timiș.
Bărbatul de 47 de ani s-a sinucis în Penitenciarul din Timișoara, în baia din celula în care stătea. Medicii legiști au făcut necropsia, iar familia a venit să îi ridice trupul pentru a-l duce la Lugoj. Familia lui Marcel Lepa a vrut să-i depună trupul neînsuflețit la Capela cimitirului de pe strada Herezișului, unde se află și locul de veci, dar au primit un refuz.
Explicația este cât se poate de simplă și vine de la Mitropolitul Banatului. Marcel Ionel Lepa ține de o altă parohie. Astfel, familia a decis să îi depună sicriul la o altă capelă, iar mâine va fi dus la cimitirul unde are și loc de veci. El va avea parte de o slujbă simplă, oficiată de un preot, slujbă specifică persoanelor care se sinucid, scrie sursadevest.ro.