
kanald.ro
Stiri
Singurul român din Wuhan, orașul în care a pornit coronavirusul, vrea să se întoarcă în țară.
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
În Wuhan, orașul cel mai afectat de coronavirus, locuiește un român, care și-a exprimat intenția de a se întoarce în România. Datele sale au fost deja înregistrate la evidența instituților europane și ale partenerilor pentru facilitarea deplarării către România, informează Ministerul Afacerilor Externe.
”MAE precizează că cetățeanul român care se află în orașul Wuhan și-a exprimat intenția pentru repatriere, iar datele sale au fost deja transmise și înregistrate în evidențele instituțiilor europene și ale partenerilor pentru facilitarea deplasării către România”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului de Externe.
Tot înr-o zonă afecată de coronavirus, Hubei, se află alți doi români, cu care Ambasada României la Beijing menține contactul.
Citeste si: Informații de ultimă oră despre coronavirus! A ajuns sau nu virusul și în România?
„Ambasada României la Beijing este în contact permanent atât cu cei trei cetăţeni români care se află în provincia Hubei, cât şi cu reprezentanţii misiunilor diplomatice ale statelor membre UE acreditate în Republica Populară Chineză în vederea gestionării situaţiei menţionate. MAE precizează că cetăţeanul român care se află în oraşul Wuhan şi-a exprimat intenţia pentru repatriere, iar datele sale au fost deja transmise şi înregistrate în evidenţele instituţiilor europene şi ale partenerilor pentru facilitarea deplasării către România”, se arată într-un comunicat de presă potrivit MEDIAFAX.
Mai mulți cetățeni europeni, aflați în acest moment în China, vor să fie repatriați. Potrivit Comisiei Europene, peste 600 de persoane aflate în China au depus solicitări de repatriere.
11 milioane de oameni trăiesc momente de groază în orașul chinez Wuhan. Spitalele sunt arhipline cu locuitori care vor să afle dacă au luat virusul. Panica a pus stăpânire pe întregul oraș: transportul în comun a fost suspendat, la fel și traficul aerian și feroviar.
Până acum, coronavirusul a diagnosticat 4.000 de persoane din întreaga lumea, iar 132 și-au pierdut viața.