
kanald.ro
Actualitate
Sorin Cîmpeanu a anunțat că va propune ca elevii din clasele terminale să meargă fizic la cursuri.
Ministrul Educației susține că elevii din clasele terminale trebuie să meargă fizic la cursuri și în cazul în care școala intră în scenariul roșu. Sorin Cîmpeanu este de părere că elevii trebuie să fie bine pregătiți pentru a promova examenele naționale. Mai mult, acesta a mai precizat că regulile de distanțare trebuie păstrate în continuare cu sfințenie în școli.
„Pentru acele școli care vor intra în scenariul roșu și care nu vor mai permite accesul elevilor din clasele terminale, a VIII-a și a XII-a, vom insista, vom propune pentru cei care sunt în măsură să aprobe aceste propuneri pe care Ministerul Educației le va face, ca măcar elevii claselor a VIII-a și a XII-a să poată să meargă la școală pentru că vor avea examene naționale.
De asemenea, Sorin Cîmpeanu este de părere că examenele naționale ar trebui adaptate la situația actuală cauzată de epidemia de COVID-19. Mai mult, ministrul Educației susține că ar fi nedrept ca elevii să fie evaluați ca și cum procesul de învățare nu a avut niciun fel de schimbare pe tot parcursul anului școlar.
„Dacă nu recunoaştem că acest an a fost altfel decât ceilalţi ani, înseamnă că negăm realitatea. Am păstrat datele de examen, am păstrat prezenţa fizică la examen, nu putem să le cerem elevilor să fie verificaţi ca şi cum procesul de predare-învăţare n-ar fi suferit nicio influenţă pe parcursul pandemiei”, a spus Ministrul Educației.