
kanald.ro
Benone Sinulescu și Ion Dolănescu
Vedete
Elena Sinulescu a dezvăluit cum a decurs relația soțului ei cu Ion Dolănescu, în tinerețe.
Soția lui Benone Sinulescu a făcut dezvăluiri neașteptate, la câteva zile de la moartea artistului. Elena Sinulescu a povestit cum se înțelegea regretatul interpret de muzică populară cu Ion Dolănescu, colegul lui de breaslă, la începuturile carierei.
Elena Sinulescu a depănat amintiri prețioase de pe vremea când soțul ei l-a cunoscut pe marele Ion Dolănescu, în cadrul ansamblului "Ciocârlia". Chiar dacă cei doi făceau parte din aceeași generație de artiști, aceasta a mărturisit că Benone nu avea o relație foarte strânsă cu interpretul de muzică populară, însă nici nu erau dușmani: "Benone Sinulescu şi Ion Dolănescu n-au fost nici prieteni, nici duşmani.
Ion Dolănescu
Dolănescu îl ruga să-i asculte melodiile şi se adresa respectuos, dată fiind şi diferenţa de vârstă. Iar Benone l-a ajutat atunci şi cu nişte bani, fiindcă numai soldat şi student să nu fii, fiindcă toată lumea ştie că stai prost cu banii. Şi Benone a fost toată viaţa sa generos!", a declarat soția lui Benone Sinulescu, pentru Impact.ro.
Benone și Elena Sinulescu
Elena Sinulecu a declarat că își amintește, totuși, despre faptul că soțul ei și Ion Dolănescu s-au certat la un moment dat, dar acest lucru nu l-a împiedicat pe Benone să își ajute colegul, atunci când a avut cea mai mare nevoie: "Au existat şi zile mai bune, şi zile mai rele între cei doi.
Însă cred că a fost singura dată când s-a întâmplat aşa ceva. Fiindcă se şi respectau!Pe de altă parte, la un moment dat, Dolănescu a avut nişte probleme cu o casă pe care voia s-o cumpere. Şi ştiu că Benone a sărit în ajutorul său, dar nu am cunoştinţă despre alte amănunte!", a mai spus soția regretatului artist, pentru sursa citată.