
kanald.ro
Stiri
Ucigașul lui Emi Pian va fi judecat după legea țigănească. Acesta se va prezenta în fața unui stabor iar familia lui va trebui să plătească pentru moartea interlopului.
Familiile Rinu și Duduianu se vor întâlni față în față prima dată după moartea lui Emi Pian. Ucigașul va trebui să vină în fața unui stabor iar familia acestuia va plăti bani grei ”amendă” pentru fapta băiatului. Suma ar putea ajunge la un milion de euro, scrie gândul.r o.
Se pare că judecătorul tribunalului țigănesc va fi Viorel Gongoi zis Rândunică, fiul vrăjitoarei Mama Omida, un personaj cu experiență în astfel de cazuri. Aacesta va fi secondat de un alt personaj cunoscut sub numele de Petre Geamănu.
Evenimentul ar putea avea loc chiar duminică, după înmormântarea lui Emi Pian și are ca scop stingerea tensiunilor între clanurile Duduianu și Rinu.
Citeste si: Marcel Vela, avertisment dur pentru interlopi: „Suntem cu ochii pe voi.” Ce a decis MAI
Acesta a fost și mesajul avocatului familiei Duduianu. El a ieșit în fața jurnaliștilor și a explicat că nu va exista un război între clanuri, că frații lui Pian nu caută răzbunare și că au încredere în justiție pentru a face dreptate.
Staborul reprezintă o instanță neoficială organizată de mulți ani de comunitățile de romi de pe teritoriul României. Staborul este o justiție paralelă care nu încalcă legile statului ci e un fel de cale mai rapidă de a rezolva conflictele. Deciziile în stabor le iau judecătorii de stabor sau krisinitorii.
În funcție de gravitatea cazului, la judecată trebuie să participe unul, doi sau trei judecători iar în situații cu totul excepționale, cel ”condamnat” are dreptul la un recurs ce va fi judecat de o altă instanță țigănească.
În cele mai multe cazuri, părțile acceptă însă sentința și se conformează. În caz contrar, acestea riscă excluderea din comunitate. Dacă judecătorii greșesc, aceștia își pot pierde definitiv statutul pe care îl au.