
kanald.ro
Stiri
Omul de afaceri Ștefan Mandachi, care a devenit celebru după ce a construit un metru de autostradă, se implică în fapte caritabile. Recent, a vizitat câteva sate din Botoșani.
Nu este prima dată când Ștefan Mandachi merge prin satele sărace din zona Moldovei și încearcă să smugă câte un zâmbet d p chipurile copiilor care au învățat de la vârste fragede ce înseamnă neputința, grijile și viața în sărăcie lucie.
Recent, Ștefan Mandachi a ajuns în Botoșani, acolo unde a dostat un dispensar sătesc cu echpamente medicale EKG, electrocardiograf și alte bunuri atât de necesare. În plus, a oferit laptopuri unor copii care vin din familii cu o situație materială precară. 21 de copii au primit calculatoare pentru a avea și ei acces la educație, mai ales în plină pandemie de coronavirus.
„Am ajuns și-n Botoșani… Unii îl alintă Boston. În comuna Santa Mare.
Dar partea mea preferată e când donăm laptopuri pentru copiii care au aripile frânte întrucât nu au condiții la o educație normală. Am mers din curte-n curte și am încurajat puștanii așa cum mă pricep: i-am pus pe părinți să-mi promită că-i împing spre școală, am glumit, am jucat fotbal și i-am întrebat ce visează să ajungă în viață. Am întâlnit 21 de copii”, a scris Ștefan Mandachi, pe pagina lui de Facebook.
Ștefan Mandachi a povestit că întâlnirea care l-a marcat a fost aceea cu o copilă de doar 13 ani care a rămas orfană de mamă.
„Știu prin ce trece, din propria experiență. E infernal.. Am încercat s-o motivez, dar nu mi-a ieșit mai nimic, pentru că efectiv cuvintele mi se încâlceau. I-am lăsat un laptop. Am mai cumpărat câte ceva, dar am plecat cu un sentiment straniu, că n-am rezolvat nimic.
Nicoleta are nevoie de timp. Iar pentru mine, pentru noi, când vine vorba de timp, se schimbă foaia. Suntem cei mai zgârciți cu timpul nostru. De pildă, eu prefer să plătesc, numai să nu-mi donez timpul. La un moment dat, pe Nicoleta a bufnit-o plânsul. Nu știu cum să reacționez în astfel de situații, așa că m-am fofilat cu abilitate și am plecat pripit. Oricum, nu-s bun la îmbrățișări. Nu știu cum să mă comport și mereu sunt stângaci atunci când trebuie să fiu mai uman. În schimb, sunt as în teorie. Și știu precis că Nicoleta are nevoie de cineva cu care să povestească. Un mentor, nu un sfătuitor. Că la sfaturi suntem licențiați cu toții. O prietenă cu care să schimbe două vorbe. Poate se găsește vreun ”băgător în seamă” cu inimă. Un om care să o ajute să-și descopere pasiunea. Care să-i explice cu subiect și predicat: ”Nicoleta, EXISTĂ VIAȚA VISURILOR TALE PE ACEST PĂMÂNT ȘI ÎN ACEASTĂ ȚARĂ!!!”. Nicoleta are nevoie de un donator de timp. Nu donator de bani (așa cum sunt eu). UN DONATOR DE TIMP!!! t i m p! Nu știu când mă mai întorc. Sau dacă mă mai întorc. Probabil că o să mai trimit una alta, ca să dorm cu conștiința mai relaxată seara. Dar dacă există cineva care are mai mult timp, umanitate, spiritualitate, minte și mai multe resurse decât mine și vrea să fie mentorul acestui suflet, facem așa: îi scrieți un mesaj Cristinei, care va prezenta ajutorul vostru Asistentului social Onofrei Liviu (pe care l-am cunoscut astăzi și este foarte implicat”)
Schimbăm împreună istoria vieții acestei copile?”, a scis Ștefan Mandachi pe pagina lui de Facebook.