
kanald.ro
Diverse
O mamă din Suceva îşi strigă durerea după ce a stat internată mai multe zile cu bebeluşul ei în spital şi nimeni nu o bagă în seamă.
O mamă din Suceava care s-a dus cu bebeluşul ei la urgenţe în urmă cu mai bine de o săptămână este îngenunchiată de durere. Bebeluşul ei plânge zi şi noapte din cauza durerilor, dar niciun medic nu îi bagă în seamă.
Situaţia medicilor de la Spitalul din Suceava este critică, după ce mai mulţi medici au fost infestaţi cu COVID- 19. Singurul răspuns pe care l-a primit femeia a fost acela că toţi medicii sunt infectaţi şi nu au cum să vină să îl controleze pe copil.
Mama din Suceava a vorbit cu reporterii Antena 3, iar plânsetele copilului aproape acopereau declaraţiile dureroase ale mamei.
Citeste si: Ce se mai întâmplă în România. Povestea cu fantoma de la Iași. Cazul a ajuns pe masa judecătorilor
„Toți fug de noi. Stau să mă rog să vină medici să îl consulte. A venit un medic, nu e pediatru. El atât a zis, că el doar atât poate să vină să mi-l consulte și să plece. Nu-i face decât perfuzii. Scade febra 20 de minute, 10 minute, și după aia reapare. Și plânge încontinuu. I-au ieșit bube pe tot corpul. Au zis că sunt infectați toți doctorii, că nu are cine să mi-l controleze. Și am spus: «Păi băiatul meu moare aici pe pat! E vânăt tot!».
Este posibil ca al meu copil să se fi infectat cu coronavirus din Spitalul Județean Sf. Ioan cel Nou Suceava. Am stat la pediatrie cu el. De acolo. De pe 18 martie, chiar de ziua mea, m-am internat în spital. Pneumonie i-a găsit”, a spus ea, pentru Antena 3 .